Partidul cere ca în toate secțiile unde va fi folosită această metodă de vot să fie reprezentanți ai concurenților, cu acoperirea cheltuielilor pentru delegare de către stat
Partidul MAN atenționează asupra unor suspiciuni clare că prin votul prin corespondență, propus de guvernarea PAS să fie testat în SUA și Canada, se urmărește fraudarea alegerilor. În aceste condiții, formațiune a anunțat un amendament prin care își propune să securizeze la maximum procesul de vot în birourile unde va fi aplicată această metodă de vot. Astfel, MAN propune ca în toate secțiile concurenții să-și poată delega reprezentanți pentru monitorizarea procesului electoral, iar toate cheltuielile pentru delegarea observatorilor să fie acoperite de către autoritățile centrale.
„Pentru a doua lectură a proiectului, MAN va propune un amendament pentru ca în fiecare birou, unde va fi utilizat votul prin corespondență, fiecare partid sau reprezentant al candidatului care participă la parlamentare sau prezidențiale, să aibă posibilitate să-și delege reprezentantul în secțiile respective, iar toate cheltuielile să fie acoperite de autoritățile statului”, a declarat deputatul Gaik Vartanean, în cadrul unui briefing.
Parlamentarul susține că acest amendament trebuie să reducă la maximum orice tentativă de falsificare a alegerilor în birouri în timpul numărării voturilor și ”să putem înțelege că toate plicurile și buletinele vor fi autentice”.
„Un instrument esențial în lupta împotriva falsificării la alegeri, în special în timpul numărării buletinelor, este prezența observatorilor sau reprezentanților partidelor în secții. Acest mecanism și-a demonstrat eficiența în multe scrutine, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, la alegerile locale din toamna trecută, atunci când reprezentanții MAN au reușit să contracareze mai multe cazuri de abateri prin care s-a încercat să fie furate sau ascunse voturile pentru Ion Ceban”, a mai adăugat Gaik Vartanean.
Deputatul atenționează, totodată, asupra primelor suspiciuni apărute în legătură cu insistența și graba aprobării proiectului privind votul prin corespondență.
„Pentru pilotarea proiectului au fost alese două țări îndepărtate. Sunt convins că aceste țări au fost alese din anumite motive. În timp ce în Europa, inclusiv în R. Moldova, procesul electoral din ziua alegerilor și numărarea propriu-zisă a voturilor se încheie, iar CEC și PAS vor ști rezultatele preliminare, în aceste state abia peste câteva ore va începe numărarea. Ipotetic pot apărea situații când candidatul partidului de la guvernare la prezidențiale poate constata că nu-i ajung suficiente procente până la pragul de 50%, și, în acest fel, înainte de a începe numărarea voturilor prin corespondență, ei vor ști de câte au nevoie pentru victorie”, atenționează deputatul Gaik Vartanean.
Și reprezentantul MAN, Victor Pruteanu, susține că acest amendament vine să securizeze procesul electoral în contextul unor „antecedente” grave ale PAS în timpul alegerilor.
„La alegerile locale MAN a reușit să contracareze zeci de episoade de fraudare. Exemple de fraudă comise de actuala guvernare sunt multe și în alte domenii, inclusiv concursul pentru alegerea procurorului general sau licitația de la Aeroportul Chișinău. Iată de ce noi venim cu acest amendament pentru securizarea votului oamenilor care vor vota prin corespondență. Partidul de guvernare a spus că pentru acest proiect resurse financiare sunt suficiente. E destul că avem o Comisie Electorală Centrală controlată politic, noi avem nevoie ca să securizăm voturile oamenilor. Adică în fiecare secție să fie reprezentanți ai concurenților care să urmărească că, într-adevăr, voturile se calculează corect. Dacă acest amendament nu va fi acceptat înseamnă că intenția guvernării este una tendențioasă și anume să fraudeze alegerile”, a mai adăugat Victor Pruteanu.
În contextul dezbaterilor proiectului votului prin corespondență, reprezentanții MAN au reiterat poziția formațiuni și anume că toți moldovenii trebuie să fie tratați în mod egal în cadrul unui proces electoral.
„Pledăm pentru faptul ca cetățenii noștri, oriunde s-ar afla, în SUA, Canada, în Europa, la Est, în țările CSI, în Israel sau Turcia să beneficieze de drepturi egale în exercitarea votului, prin intermediul tuturor modalităților, să nu existe discriminări, așa încât în unele țări să existe două-trei modalități, iar în altele doar una, cea tradițională”, a declarat deputatul Gaik Vartanean.