Noua grădiniță din or. Sângera prinde viață. În instituție urmează să fie deschise alte patru grupe

ion_ceban_gradinita

În noua grădiniță din orașul Sângera, mun. Chișinău, inaugurată acum jumătate de an, urmează să fie deschise alte patru grupe. Acest lucru înseamnă înscrierea în instituție a încă o sută de copii.

„Noile grupe vor fi completate imediat ce va fi angajat personalul calificat. Instituția a făcut apel de noi angajări pentru educatori”, a precizat primarul Capitalei, Ion Ceban.

În prezent, la noua grădiniță din Sângera sunt educați peste 200 de copii. Capacitatea grădiniței este de 320 de locuri. În total, activitatea educațională va fi organizată în 14 grupe.

Construcția unei noi grădinițe la Sângera a fost posibilă datorită colaborării dintre Primăria Chișinău și Primăria suburbiei. La 26 septembrie 2023, grădinița nouă și-a deschis ușile pentru prima promoție de copii.

„Costul total al lucrărilor a fost de 53,9 milioane de lei. Primăria Chișinău a alocat pentru acest proiect 43,9 milioane de lei, dintre care în perioada 2019-2023 s-au investit 24,9 milioane de lei, Primăria Sângera – 5,8 milioane de lei, Guvernul României – 3 milioane de lei și Agenția turcească TIKA – 1 milion de lei”, a explicat Ion Ceban.

Deschiderea noii instituții preșcolare a rezolvat problema lipsei locurilor la grădiniță pentru copiii din suburbie.

Amintim, cu suportul financiar al municipalității, anul trecut, a fost dată în exploatare și grădinița nouă din satul Brăila, comuna Băcioi, cu o capacitate de 60 de locuri. Primăria Chișinău și-a asumat mai mult de 60% din costurile proiectului.

În 2020-2023, Primăria Chișinău, împreună cu administrațiile locale, a investit și în reparația, extinderea, modernizarea, dotarea și izolarea termică a grădinițelor din Băcioi, Vatra, Tohatin, Budești, Grătiești, Cricova, Ghidighici, Vadul lui Vodă, Bubuieci, Cruzești, Ciorescu, Stăuceni, Trușeni și Colonița. Este vorba despre o investiție totală de peste 67 de milioane de lei.

Logo_MAN_CEBAN