Noi licitații pentru obținerea dreptului de încheiere a contractului pentru amplasarea unităților de comerț ambulant. Ion Ceban: „Licitațiile vor avea loc pe 31 mai”

ion_ceban_lititatia

Important pentru agenții economici. Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, informează că, licitațiile pentru obținerea dreptului de încheiere a contractului pentru amplasarea unităților de comerț ambulant pe teritoriul Capitalei se vor desfășura pe data de 31 mai.

„Pe 31 mai, începând cu ora 12:00, în incinta Preturii sectorului Centru, str. Bulgară, Nr. 43, vor fi desfășurate licitațiile deschise Nr. 34, Nr. 35, nr. 36, Nr. 37 și Nr. 38, pentru obținerea dreptului de încheiere a Contractului pentru amplasarea unităților de comerț ambulant pe teritoriul orașului”, a scris Primarul General pe rețelele sociale.

Important. „La cele cinci concursuri puteți participa pentru revendicarea dreptului de a comercializa din gheretă: presă periodică, băuturi răcoritoare și fierbinți, produse de cofetărie și patiserie, apă potabilă, fructe și legume, flori, vată de zahăr și/sau popcorn, articole de artizanat, servicii de multiplicare, copertare, foto, servicii de închiriere a bunurilor recreaționale (mașinuțe electrice pentru copii), servicii de vulcanizare, agrement, terase de alimentație publică, amplasate în parcuri”, menționează Ion Ceban.

Precizăm că, termenul limită de depunere a cererilor este până la data de 27 mai, ora 15:00. Organizatorul licitațiilor este Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Informația desfășurată, privind concursurile anunțate este publicată pe pagina web oficială a municipalității www.chisinau.md, la modulul: Administrație/Transparența/Licitații/Licitații amplasare unități de comerț ambulant.

Logo_MAN_CEBAN