Primăria Municipiului Chișinău va organiza în acest sezon estival 13 tabere vocaționale. Ceban: „Acestea vor activa în perioada 1 iunie – 30 iulie”

ion_ceban_tabara

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, informează că, pentru odihna, educația și distracția copiilor, în sezonul estival 2024, Primăria Capitalei va organiza, în cadrul centrelor extrașcolare, 13 tabere vocaționale.

„Acestea vor activa în perioada 1 iunie – 30 iulie, de luni și până vineri, între orele 09:00 și 18:00”, menționează edilul.


 
În context, adaugă viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici, taberele respective vor oferi copiilor și adolescenților, cu vârsta cuprinsă între 5 și 21 de ani, o oportunitate minunată de a se implica în activități captivante, educaționale și de a explora creativitatea într-un mediu distractiv”.
 
Pentru mai multe detalii, Ion Ceban îndeamnă părinții să acceseze materialul video atașat, unde Angela Cutasevici prezintă alte informații importante.
 
Oferta educațională pentru sezonul estival 2024 în municipiul Chișinău se constituie din șapte Programe subvenționate de către APL, inclusiv:
-15 tabere cu sejur de zi în baza instituțiilor de învățământ primar, secundar ciclul I și II;
-3 tabere constante: „Poienița Veselă”, „Alunelul” și „Cireșarii”;
-14 tabere sportive în afara orașului – în toate școlile sportive;
-1 tabăra ecologică – Proiectul ecologic cognitiv distractiv de vară „GREEN GATE 2024”, în baza Centrului Orășenesc al Tinerilor Naturaliști (COTN);
-13 tabere tematice în cadrul instituțiilor extrașcolare;
-24 tabere tematice în baza Centrelor comunitare pentru copii și tineri, subdiviziuni ale Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului (DGPDC);
-Tabere tematice în baza Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” cu 27 filiale ale acesteia, sub genericul „Provocarea verii”.
 
„Pentru buna desfășurare a sezonului estival 2024, Primăria Capitalei a alocat un buget de peste 35.300.000 de lei”, spune Ion Ceban.
 
În anul 2023, în taberele de odihnă din municipiul Chișinău s-au odihnit 28.080 de copii, dintre aceștia 457 provenind din familii refugiate.

Logo_MAN_CEBAN