Necesitățile oamenilor și tendința comună de a îmbunătăți calitatea vieții stau la baza parteneriatului dintre Primăria Chișinău și primăriile din suburbii.
Un exemplu în acest sens, spune Ion Ceban, este satul Colonița, unde în comun au fost implementate mai multe proiecte de infrastructură necesare locuitorilor.
„Este vorba despre investiții în școală și grădinițe, centrul de sănătate, transport de calitate, infrastructura drumurilor, iluminatul stradal, gazificare, cultură, sport și agrement”, a adăugat Primarul General.
Astfel, prin eforturi comune, au fost reparate și modernizate cele două grădinițe din sat, reabilitat drumul central – str. Ștefan cel Mare și Sfânt, reparat capital Centrul de Sănătate. Investițiile municipale în toate aceste proiecte se apropie de 25 de milioane de lei.
Totodată, menționează Ion Ceban, municipalitatea a răspuns fără ezitare și la solicitarea Primăriei Colonița de a fi parteneri la inaugurarea, în această vară, a unei zone de fitness pe stadionul localității, prin dotarea acestuia cu o masă de tenis outdoor.
„Am fost prompți și atunci când a fost nevoie de dotarea liceului din localitate cu inventar sportiv: mingi de volei, baschet și fotbal”, subliniază edilul.
Din 2020, Primăria Chișinău a schimbat radical abordarea față de necesitățile locuitorilor din oraș și suburbii pentru activitățile sportive și agrement, fiind dat start unui amplu proces de reabilitare sportivă. În prezent, avem stadioane multifuncționale și săli de sport moderne în școlile din Vatra, Stăuceni, Cricova, Sîngera, Vadul lui Vodă, Cruzești, Grătiești și Budești.
În context, s-a investit și pe Faleza de la Vadul lui Vodă, prin amenajarea unei zone sportive, unde poate fi practicat voleiul, baschetul, tenisul sau șahul.
„Această tendință o vom menține în continuare, pentru că sportul este esențial pentru sănătatea și viața noastră”, a conchis Ion Ceban.