16 beneficiari ai Programului municipal pilot ,,START-UP pentru TINERI ȘI MIGRANȚI”, eligibili pentru a primi finanţare de la Primăria Chişinău, pentru dezvoltarea unei afaceri, au primit certificatele de grant

START-UP

Aceştia au fost selectaţi de comisie din totalul de 48 de persoane, care au venit cu chiţe de proiecte investiționale, cu solicitarea de finanțare din cadrul Programului.

Domeniile de activitate vizate de investiție în cadrul Programului de finanțare sunt diverse:

  • Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice din inox
  • Servicii în sfera medicinii estetice
  • Fabricarea de dispozitive, aparate și instrumente stomatologice
  • Producția și comercializarea produselor de cofetărie. Lansarea unei cofetării în orașul Chișinău
  • Lansarea unui studio foto profesionist ,,PHOTOROOM,,
  • Producția confecțiilor textile pentru copii
  • Activităţi de realizare a înregistrărilor audio şi activităţi de editare muzicală/hub muzical
  • Crearea și personalizarea hainelor prin broderie și imprimare, utilizând design-uri personalizate
  • Lansarea unei tipografii, servicii de imprimare pentru o gamă de servicii de imprimare digitală, pliante, căni, maiouri, rollup-uri, pixuri, carnete și agende
  • Deschiderea unui butic de confecționare a cheilor
  • Activități de inginerie și consultanță (scanarea cu dronă termică a parcurilor fotovoltaice și inspecția clădirilor pentru identificarea pierderilor de energie)
  • Fabricarea articolelor decorative și suvenirurilor din lemn (timbre imprimate pe lemn, jucării; jocuri de dezvoltare)
  • Crearea unui call-centru modern în orașul Chișinău, care să utilizeze tehnologia de inteligența artificială (IA) și automatizarea pentru a oferi suport de înaltă calitate clienților
  • Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor
  • Apicultură

,,Scopul nostru este să stimulăm antreprenoriatul în rândurile tinerilor și migranților din municipiul Chișinău, prin facilitarea lansării și dezvoltării afacerilor sustenabile și susținerea creării locurilor de muncă”, a menţionat Primarul General al Capitalei, Ion Ceban.

Suma totală a granturilor pentru proiectele investiționale înaintate constituie 3 012 661 lei, investițiile estimate în economia municipală va constitui peste 5 518 000 lei, cu crearea a 150 de locuri de muncă noi.

Logo_MAN_CEBAN