În aceeași limbă
Toată lumea plânge,
În aceeași limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poți s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.
„Versurile lui Grigore Vieru descriu probabil cel mai profund ceea ce suntem ca neam, ca popor. Ceea ce gândim, vorbim și facem. Este important să vorbim și să scriem corect românește”, a subliniat Primarul General, Ion Ceban, cu ocazia Zilei Limbii Române.
În această zi, adaugă edilul, încă o dată, ne gândim la literatura noastră și la operele poeților și scriitorilor de o valoare inestimabilă, care contribuie la patrimoniul nostru cultural.
Astfel, tradițional, conducerea Primăriei Chișinău, funcționari ai direcțiilor și întreprinderilor municipale au depus flori la monumentul poetului Mihai Eminescu din Scuarul care-i poartă numele și la busturile scriitorilor de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”.
„Seara va continua cu un eveniment cultural extraordinar, începând cu ora 18:00, pe strada pietonală, unde muzica și poezia se vor împleti frumos în spiritul limbii române”, amintește Ion Ceban.
Pe scenă vor urca artiști îndrăgiți precum: Cristofor Aldea-Teodorovici Orchestra, Nicolae Jelescu, Cătălin Josan, Natalia Barbu, Geta Burlacu, Cristina Scarlat și Brio Sonores.
Spectacolul va îmbina momente acapella, recitaluri de poezie și interpretări muzicale de suflet, într-o atmosferă plină de emoție, bucurie și autenticitate.