Un nou proiect realizat cu succes pentru elevii și angajații Liceului Teoretic „Hyperion” din Durlești. „Curtea școlii a fost supusă unui amplu proces de reabilitare, pentru prima dată de la înființarea instituției acum mai bine de patru decenii”, informează Primarul General, Ion Ceban.
Proiectul investițional a fost realizat cu fonduri alocate din bugetul municipal și cel local. Costul lucrărilor a fost de 3,5 milioane de lei, dintre care 2,9 milioane de lei sunt alocate de Primăria municipiului Chișinău.
„Aleile, zonele de recreere și de organizare a manifestărilor școlare în aer liber au fost asfaltate și pavate. Lucrarea a fost complexă și s-a desfășurat pe spații extinse: au fost asfaltate aleile de la intrarea în curtea școlii, au fost construite cu pavaj platformele din fața blocului principal, a blocului II și blocul de studii nou, dat în exploatare la sfârșitul anului trecut de studii”, menționează edilul.
Datorită acestei investiții, elevii au acum spații sigure și confortabile pentru petrecerea activităților școlare în aer liber și a pauzelor dintre lecții.
În context, edilul amintește că, la sfârșitul anului de studii 2023/2024, la Liceul Teoretic „Hyperion” din Durlești a fost dat în exploatare un nou bloc de studii.
„Anexa cu trei etaje, care are săli de clasă, laboratoare digitale, ateliere și sală de sport, a fost construită de la zero. Proiectul cu o valoare de peste 13 milioane de lei a fost realizat cu investițiile din bugetul municipal și cel local”, spune Ion Ceban.
Contribuția Primăriei Chișinău a fost de 8,5 milioane de lei.
Noul bloc a fost așteptat decenii la rând de comunitatea pedagogică, părinți și elevi. Odată cu darea acestuia în exploatare, copiii nu mai sunt nevoiți să învețe în două schimburi, iar profesorii au mai mult timp pentru a se pregăti de ore și pentru organizarea activităților didactice pentru dezvoltarea generației în creștere.