În cadrul celei mai așteptate manifestări a tineretului din Republica Moldova – „Chișinău Youth Fest”, ediția a III-a, Primarul General al Capitalei, Ion Ceban a ținut un discurs inspirator, adresat direct tinerilor, în care i-a felicitat și i-a încurajat să-și urmeze visurile.
„Frumoși, tineri, ingenioși, creativi ingenioși. Dragi tineri, acest eveniment nu ar fi avut loc fără implicarea tinerii echipe a Primăriei Chișinău. Noi avem multă încredere în voi și vrem ca voi să creșteți și să deveniți ceea ce va doriți. Vă mulțumim din tot sufletul pentru ceea ce sunteți și vă dorim tot binele din lume”, le-a transmis edilul tinerilor din Piața Marii Adunări Naționale.
Ulterior, printr-o altă postare pe rețelele sociale, Ion Ceban a făcut referire și la impactul pozitiv pe l-a avut „Chișinău Youth Fest 2024”.
„Cineva spune că au fost 10 mii, alții că au fost 100 de mii în PMAN.
Concluzia vă aparține, însă noi am reușit, împreună cu tinerii, să creăm o Capitală a Tineretului. Mulțumesc echipei pentru munca și efortul depus.
Și da, Primăria Chișinău este cea care tot anul organizează mii de evenimente mari și mici pentru tineri”, a punctat Primarul General.
Cu fiecare ediție, „Chișinău Youth Fest” se consolidează ca un festival-simbol al Capitalei, demonstrând că municipalitatea oferă tinerilor, dornici de evenimente de calitate, ceea ce merită.