Acordul de prefinanțare cu BERD: Un nou început pentru reabilitarea infrastructurii din Chișinău

ion_ceban_proect

Veste bună pentru Chișinău și pentru dezvoltarea orașului. Primarul General, Ion Ceban, a amintit despre semnarea de către Primăria Chișinău a Acordului de prefinanțare cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, marcând începutul unui nou angajament investițional major de peste un miliard de lei pentru reabilitarea infrastructurii urbane.

„Este vorba despre extinderea bd. Mircea cel Bătrân până la str. Bucovinei, precum și despre reabilitarea str. Industrială și Mesager”, a declarat Ion Ceban, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de astăzi.

Scopul acestui proiect, mai spune edilul, este de a crea infrastructura necesară pentru dezvoltarea urbană și economică, dar și pentru promovarea mobilității durabile, contribuind astfel la reducerea congestiei și la îmbunătățirea vieții în Capitală.

Proiectul vizează drumuri care vor contribui la defluidizarea traficului urban, vor asigura conexiuni către zonele aflate în dezvoltare sau care urmează să fie dezvoltate și vor oferi soluții moderne pentru Republica Moldova și pentru Chișinău, conform standardelor europene și internaționale de calitate.

Logo_MAN_CEBAN