Complexul educațional Gimnaziu – Grădiniță din Cruzești, izolat termic

ion_ceban_izolare

Elevii și preșcolarii de la Complexul educațional Gimnaziu – Grădiniță din Cruzești vor fi școlarizați și instruiți în condiții mai bune.

Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, anunță că blocurile instituției de învățământ, inclusiv clădirea bibliotecii școlare și sătești, au fost izolate termic.

„Proiectul a fost realizat cu suportul financiar al Primăriei Chișinău și al Primăriei Cruzești. Lucrările s-au desfășurat etapizat și pe blocuri. Procesul de termoizolare a complexului se încheie anul acesta cu aripa unde sunt amplasate sala festivă, sala sportivă, blocul alimentar și galeriile”, subliniază edilul.

Implementarea proiectului de reabilitare energetică are ca efect cheltuieli mai mici pentru facturile la căldură și asigurarea unui confort termic pentru preșcolarii, elevii și angajații Complexului Educațional Gimnaziu –Grădiniță.

„Primăria Chișinău a susținut inițiativa administrației locale de a reorganiza școala din Cruzești în Complexul Educațional Gimnaziu – Grădiniță. Datorită acestei reprofilări, preșcolarii merg astăzi la grădinița din localitate. Investițiile municipale în lucrările necesare pentru restructurarea instituției și izolarea termică a clădirilor de pe teritoriul complexului se ridică la peste 1,8 milioane de lei”, a mai punctat Ion Ceban.

În anii 2020-2023, din bugetul municipal au fost alocate peste 6 milioane de lei pentru implementarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii locale din comuna Cruzești.

Logo_MAN_CEBAN