Ion Ceban indignat că, la două zile de la prezidențiale, puterea politică din Moldova a revenit la vechiurile obiceiuri

ion_ceban_ceban

Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, și-a exprimat indignarea față de atitudinea așa-ziși analiști, experți și surse media libere și independente de la noi, care, la doar două zile după alegerile prezidențiale, și-au reluat obiceiul urât de a sluji stăpânilor.

„După prezentarea de ieri a bilanțului primului an de mandat, cei mai harnici dintre experți s-au apucat deja să lucreze pentru alegerile parlamentare, dorind să ajungă primii pe tabla de onoare”, a scris Ceban pe rețelele sociale.

În context, liderul MAN a adăugat că, tot la două zile după alegerile prezidențiale, au reînceput inspecțiile financiare și controalele inopinate ale Inspecției Muncii în unele direcții, întreprinderi și preturi ale Primăriei Chișinău, anunțând că va oferi mai multe detalii în curând.

În această ordine de idei, Ion Ceban le-a oferit un sfat ambelor părți: „Ocupați-vă de treburile voastre și nu intimidați sau speriați oamenii așa cum s-a procedat în timpul alegerilor prezidențiale”, a punctat liderul MAN.

Amintim că, marți, 5 noiembrie, la un an de la începutul celui de-al doilea mandat în fruntea Primăriei Chișinău, Ion Ceban a transmis un mesaj clasei politice, îndemnând-o la calm și maturitate, pentru a livra cât mai rapid rezultatele așteptate de comunitate. Se pare însă că acesta nu a fost auzit.

Logo_MAN_CEBAN