Izolarea termică a clădirii Gimnaziului „Durlești”, executată în proporție de 60%

IMG_20241203_160441_327

Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, informează că lucrările de izolare termică a clădirii Gimnaziului „Durlești” sunt executate în proporție de peste 60%.

„Reabilitarea termică se efectuează la cinci blocuri de studii și galerii. Clădirea instituției școlare va fi termoizolată pe o suprafață de peste o mie de metri pătrați. Proiectul este implementat cu suportul financiar al Primăriei Chișinău și Primăriei Durlești. Din bugetul municipal pentru acest proiect vor fi alocate 3 milioane de lei”, a declarat edilul.

Amintim că, realizarea proiectului a început în luna octombrie 2024.

„Este unul din multiplele proiecte susținute de Primăria Chișinău în întreg municipiul în cadrul măsurilor de eficiență energetică, ce au ca scop reducerea consumului și respectiv a cheltuielilor pentru resursele energetice, dar și asigurarea unui confort termic pentru beneficiari”, subliniază Ion Ceban.

Anul acesta, la Durlești a fost implementat și proiectul de amenajare cu pavaj și asfaltare a curții L.T. „Hyperion”, investiția Primăriei Chișinău fiind de 2,9 milioane de lei. La fel, în luna aprilie a acestui an, la liceul din Durlești a fost dat în exploatare un nou bloc de studii. Anexa cu trei etaje, care are săli de clasă, laboratoare digitale, ateliere și sală de sport, a fost construită de la zero. Proiectul, cu o valoare de peste 13 milioane de lei, a fost realizat cu investițiile din bugetul municipal și cel local, contribuția municipalității fiind de 8,5 milioane de lei.

Noul bloc a fost așteptat decenii la rând de comunitatea pedagogică, părinți și elevi. Odată cu darea acestuia în exploatare, copiii nu mai sunt nevoiți să învețe în două schimburi, iar profesorii au mai mult timp pentru a se pregăti de ore și pentru organizarea activităților didactice pentru dezvoltarea generației în creștere.

Totodată, în toamna anului trecut, Primăria Chișinău a lansat pentru locuitorii din orașul Durlești ruta de autobuz nr. 12, care trece și pe str. Caucazului, unde până atunci nu circula deloc transportul public.

Logo_MAN_CEBAN