Cu prilejul Zilei Naționale a Culturii, astăzi, 15 ianuarie, Chișinăul a celebrat moștenirea culturală și identitatea națională în cadrul unui eveniment desfășurat la Palatul Republicii, sub genericul „Eminescu să ne judece”. Personalități marcante din domeniul culturii au adus un omagiu marelui poet prin poezie, muzică și reflecții literare.
Prezent la eveniment, Primarul General, Ion Ceban, a reiterat cuvintele lui Mihai Eminescu, geniul poeziei noastre, care spunea că „un popor fără cultură este un popor fără suflet.”
„Astăzi celebrăm și onorăm moștenirea noastră culturală și identitatea națională, care ne definesc ca popor. O societate modernă nu se poate dezvolta și progresa fără acest element important – cultura. Indiferent de bogăția materială, unitatea noastră ca popor este definită de tradițiile, obiceiurile și valorile transmise din generație în generație. Din acest motiv, este foarte important să depunem toate eforturile pentru a dezvolta și promova cultura neamului”, a declarat edilul.
În context, a subliniat Ion Ceban, în ultimii cinci ani, Primăria Chișinău a crescut treptat alocațiile pentru domeniul culturii, fără a face diferențe, implicând toți reprezentanții din diverse sectoare.
„Oamenii de cultură sunt adevărații ambasadori ai țării, care trebuie să fie mult mai apreciați acasă și, totodată, motivați, în primul rând, de autorități. Primăria Chișinău va continua să organizeze, să promoveze, să contribuie, să susțină și să cofinanțeze toate proiectele din domeniul culturii, pentru cei implicați și pentru toți oamenii care vă apreciază munca”, a precizat Primarul General.
La final, Ion Ceban a adresat mulțumiri tuturor celor care contribuie la dezvoltarea și promovarea culturii. „Stimați oameni de cultură, creatori de valori, astăzi, de Ziua Națională a Culturii, omagiem nu doar geniul lui Mihai Eminescu și opera sa inegalabilă, ci și pe dumneavoastră, cei care dați viață, sens și continuitate culturii noastre naționale”, a punctat edilul.
Ziua Națională a Culturii, marcată pentru a 13-a oară consecutiv în ziua nașterii marelui poet Mihai Eminescu, reprezintă o recunoaștere a contribuției inestimabile pe care fiecare om din domeniul culturii o aduce zilnic patrimoniului nostru spiritual.