Peste 1.700 de elevi din Sîngera vor avea parte de condiții mai bune pentru studii, datorită finalizării a două proiecte majore de modernizare a infrastructurii educaționale. Gimnaziul Nr. 68 din Dobrogea și L.T. „Al. cel Bun” din Sîngera au beneficiat de lucrări esențiale de reparație și renovare, realizate cu sprijinul financiar al Primăriei Chișinău și al Primăriei Sîngera.
„La Gimnaziul din satul Dobrogea, unde învață aproape 300 de elevi, au fost efectuate reparații la intrarea în instituție, a pereților exteriori, scărilor și platformei din fața școlii. De asemenea, a fost reparat holul de la etajul întâi. Proiectul investițional a avut o valoare de 3,8 milioane de lei, dintre care 3 milioane de lei au fost finanțate de Primăria Chișinău, iar 800.000 de lei – de Primăria Sîngera”, a declarat Ion Ceban.
Anterior, la gimnaziu a fost reparat acoperișul și construit un teren de sport modern. Costurile s-au ridicat la 2,7 milioane de lei.
Privind modernizarea L.T. „Al. cel Bun” din Sîngera, unde învață peste 1.400 de elevi, Primarul General subliniază că au fost reparate pereul și sistemul de evacuare a apelor pluviale, care, înainte de reabilitare, erau direcționate spre clădire în loc să fie deviate.
„Prin realizarea acestui proiect s-a pus capăt inundațiilor din subsol și din curtea școlii. Cheltuielile, în valoare de 2,9 milioane de lei, au fost acoperite din bugetul municipal și local, dintre care 2 milioane de lei au fost investite de Primăria Chișinău, iar 900.000 de lei – de administrația locală din Sîngera”, a spus Ion Ceban.
În ultimii cinci ani, Sîngera a beneficiat de proiecte de infrastructură esențiale, susținute de Primăria Chișinău, care a investit circa 35 de milioane de lei, și așteptate decenii de locuitori. Cea mai mare realizare a fost construcția unei grădinițe noi cu 320 de locuri, inaugurată în 2023. Totodată, municipalitatea a sprijinit extinderea rețelelor de canalizare și apeduct, precum și modernizarea transportului public.