Blocul Alternativa propune soluții pentru evitarea colapsului

Alternativa

Liderii Blocului Alternativa au lansat astăzi, 21 martie, dezbaterile publice privind elaborarea unui Program de acțiuni anticriză, menit să asigure stabilitatea și dezvoltarea Republicii Moldova în următorii patru ani.

„Republica Moldova se află într-o criză profundă care se îndreaptă spre faliment, marcată de sărăcie, exod al populației, colaps instituțional și declin economic. Blocul Alternativa crede cu fermitate că schimbarea este posibilă – dar doar printr-un efort comun, susținut de majoritatea societății și fundamentat pe soluții realiste și viabile”, a declarat Ion Ceban.

Liderul MAN a subliniat că succesul poate fi atins în două condiții:
-Transformările pozitive și fundamentale pot să se bazeze doar pe sprijinul majorității societății, pe forță constructivă a unității poporului nostru multinațional, pe efortul comun al oamenilor cu viziuni geopolitice diverse;
-Un program viabil poate fi realizat prin unitate, dialog deschis cu cetățenii, experții și chiar adversarii politici, pentru a construi un viitor mai sigur.
Blocul politic Alternativa lansează un apel la consolidare și un proces deschis de dezbatere publică, pentru elaborarea unui Program de acțiuni anticriză. Aceste idei, vor constitui baza unui program concret de transformare a Republicii Moldova.

În acest context, Ion Ceban a evidențiat provocările majore cu care se confruntă Republica Moldova.
-Sărăcia absolută a depășit de mult 30%. Veniturile a 65% din populație sunt suficiente doar pentru necesitățile de bază;
-Plecarea populației continuă: în ultimii 5 ani, aproape 300.000 de cetățeni au părăsit țara. Mortalitatea depășește semnificativ natalitatea, iar mortalitatea infantilă este în creștere. Peste jumătate din populație evită să ceară ajutor medical, chiar și în cazuri critice;
-Doar 850.000 de cetățeni lucrează oficial și contribuie la sistemul fiscal și social, ceea ce înseamnă că aproximativ 62 % din populație este în afara economiei formale (acest segment include copii, pensionari, studenți, șomeri și cei care lucrează neoficial);
-Moldova se află într-o izolare energetică – ultima în Europa la accesibilitatea resurselor energetice (gaz, electricitate). În combinație cu alți factori negativi, situația economică a Republicii Moldova la începutul anului 2025 se caracterizează prin creștere negativă și recesiune, precum și printr-o criză profundă în sectorul agrar și în transporturi, industriei, exportul și forța de muncă;
-Odată cu aceste provocări, se constată o scădere a autorității instituțiilor de stat – Parlamentul, partidele politice și întregul spectru politic. Este deja recunoscut pe scară largă faptul că instituțiile justiției și sistemul judiciar sunt distruse, principiul supremației legii este încălcat sistematic, iar autoritățile aplică prezumția de vinovăție împotriva majorității cetățenilor.
Toate problemele sunt agravate de incompetența acestei guvernări, care spre regret, accelerează agravarea economică dar și cea socială.

Astfel, subliniază Ion Ceban, pentru a evita un scenariu catastrofal, Blocul Alternativa propune măsuri urgente, dar cu efecte pe termen lung:
-Dublarea veniturilor reale ale majorității populației;
-Reducerea la jumătate a sărăciei absolute;
-Introducerea stimulentelor pentru crearea a cât mai multor locuri de muncă;
-Stoparea exodului populației și lansarea unui proces sustenabil de creștere demografică, reducerea mortalității, creșterea natalității și sporirea longevității;
-Vom uni Republica Moldova, vom asigura o coeziune civică durabilă, vom consolida potențialul economic de pe ambele maluri ale Nistrului în cadrul unor reguli comune și, astfel, vom spori semnificativ atât securitatea regională, cât și
atractivitatea investițională a țării;
-Valorificarea poziției geografice a Moldovei și formarea unui centru agrar, energetic, industrial și de transport atractiv pentru o interacțiune economică confortabilă între țările UE și Europa de Est;
-Vom restabili încrederea în instituțiile democratice și în statul de drept.

„Vom transforma Moldova într-un stat sigur, stabil și prosper pentru toți cetățenii săi”, a conchis Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN