Lucrările de reabilitare a Complexului Memorial „Eternitate” din sectorul Centru al Capitalei sunt pe ultima sută de metri, anunță Primarul General, Ion Ceban. Intervențiile au loc într-un ritm intens, astfel încât zona să fie complet amenajată până pe 9 mai.
În context, edilul respinge ferm informațiile denigratoare, potrivit cărora Primăria Chișinău ar interzice organizarea unor evenimente dedicate Zilei de 9 mai.
„Sunt manipulări politice”, a declarat Ion Ceban.
Privind reabilitarea Complexului Memorial „Eternitate”, un loc important, dar care a fost lăsat în paragină, edilul precizează că municipalitatea a intervenit treptat, efectuând lucrările:
-Elementul central al Complexului – Focul veșnic cu 5 arme – a suportat un șir de intervenții, prin restaurarea granitului negru de jos, îndreptarea cu tencuială și pregătirea pentru vopsit a părții de jos a celor 5 arme, restaurarea a 45 de bucăți de granit. De asemenea, a fost aplicat ultimul strat de adeziv la arme și au fost montați 70 m² de granit negru prelucrat;
-Se lucrează la vopsirea părții inferioare a celor 5 arme, întărirea granitului roșu și negru de pe peretele armelor și lustruirea granitului maro de pe partea de jos a armelor;
-La Monumentul de granit au fost executate lucrări de dezasamblare a părții inferioare
de plăcile din granit, îndreptarea pereților cu tencuială, restaurarea monumentelor de granit roșu de-a lungul aleii pietonale;
-La Monumentul Victimelor din Transnistria „Maica Îndurerată” au fost curățate suprafețele din bronz și granit, aplicate straturi de protecție și lacuri speciale, iar piatra naturală a fost restaurată.
„S-a intervenit și la modernizarea sistemului de iluminat prin adăugarea corpurilor de iluminat și reparația echipamentului sonor. Unele elemente din mobilier vor fi schimbate, altele vor fi adăugate, porțile reparate. Spațiile verzi sunt curățate și amenajate cu noi arbori, arbuști si flori”, a mai spus Ion Ceban.
Complexul Memorial „Eternitate” a fost preluat de la autoritățile centrale într-o stare avansată de degradare, după ce ani la rând nu a beneficiat de lucrări de întreținere sau îngrijire.