PAS pregătește instaurarea oficială a unei dictaturi prezidențiale

ion_ceban_despre_pas

Președintele Mișcării Alternativa Națională, Ion Ceban, acuză Partidul Acțiune și Solidaritate că pregătește instaurarea oficială a unei dictaturi în Republica Moldova, prin concentrarea întregii puteri în mâinile președintelui țării, Maia Sandu.

„PAS vrea să dea toată puterea în mâinile Maiei Sandu. PAS se pregătește de pierderea Parlamentului și a puterii și vrea să aprobe un proiect de lege inventat, creat și propus chiar de Președinție și de sfetnicii Maiei Sandu. Legea care îi atribuie Președintelui puteri să facă ce vrea mușchiul ei. Ei vor cu orice preț să se mențină la putere, încalcă orice linie roșie, ne mai vorbind de democrație, stat de drept și standarde internaționale, cu care ei atât de mult vă flutură în față”, a declarat Ion Ceban, în cadrul unei conferințe de presă.

Ce vrea de fapt Maia Sandu și PAS:

  1. Acest proiect de lege prevede că Consiliul Suprem de Securitate devine, din organ consultativ (precum este acum) pe lângă Președintele țării, o autoritate de coordonare și luare a deciziilor, fără răspundere juridică, și cu amenzi și dosare pentru cei ce nu se vor supune.
  2. Al doilea pericol este că, dacă acum legea prevede clar cine sunt membrii și componența acestui organ consultativ – precum prim-ministrul, președintele Parlamentului, procurorul general, reprezentanții instituțiilor de stat – după legea propusă de Maia Sandu, aceasta va numi în acest organ pe cine vrea ea și care vor face tot ce va spune ea.
  3. Altă inepție este că Președintele va numi directorul SIS, așa cum este și în prezent, dar, conform noii legi propuse de marionetele Președinției, doar Președintele va avea dreptul să-l demită, nu Parlamentul, așa cum era până acum.
  4. Și cel mai grav este că, prin această lege, cei numiți de Maia Sandu după bunul său plac și după rânza ei, au dreptul să ia decizii secrete și să oblige instituțiile statului să facă ceea ce vrea ea. Iar dacă cineva nu o să fie de acord, urmează amenzi, dosare penale și persecutare.

Astfel, ținând cont și de apropierea Zilei Victoriei asupra fascismului, liderul MAN a comparat demersul actualei guvernări cu tacticile regimurilor totalitare din trecut.


„Adolf Hitler și-a acordat împuterniciri dictatoriale, justificate prin aceea că la putere vor ajunge, pe atunci, comuniștii germani. Exact asta face astăzi PAS, condus de Maia Sandu, și la asta, de frică, toți închid ochii”, a mai spus Ion Ceban.

Mai mult, președintele Mișcării Alternativa Națională a atenționat cetățenii că PAS va face tot posibilul să rămână la putere, recurgând la manipulare, denigrare, publicarea de informații false și chiar la deschiderea de dosare.


„A început o perioadă fierbinte, în care ei își pierd controlul. Doar în puterea voastră stă să ne unim și să-i schimbăm. Altfel, vedem și în alte țări ce se întâmplă acolo unde guvernează semeni de-ai lor”, a conchis Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN