Municipiul Chișinău se confruntă cu o intensificare a actelor de vandalism care vizează bunurile publice și spațiile verzi.
Primarul, Ion Ceban, condamnă ferm aceste acțiuni și anunță măsuri suplimentare de securitate.
Potrivit edilului, mai multe incidente grave au avut loc în ultimele zile:
„Pe o alee din Ciocana, toate tuiele s-au uscat într-o săptămână, iar în curtea blocului de pe strada Dimo, 7/3 au fost rupți toți copacii plantați recent. Un alt caz grav a avut loc în noaptea trecută în Pădurea-Parc din sectorul Ciocana, unde mai multe jardiniere pentru flori, fixate solid, au fost distruse cu intenție”, a declarat Ion Ceban.
Primarul General subliniază că, deși în ultimii ani astfel de acțiuni au fost rare, acestea par să reapară. În context, Ion Ceban îndeamnă cetățenii să semnaleze orice tentativă de deteriorare a bunurilor publice.
„Chemăm și populația să ne comunice dacă observă astfel de comportamente”, a adăugat Ion Ceban.
Poliția a fost sesizată, iar autoritățile vor analiza imaginile video de pe camerele din zonă pentru a identifica făptașii.