Podul de pe strada Mihai Viteazul, redeschis

ion_ceban_pod

Podul de pe strada Mihai Viteazul, redeschis

Podul de pe strada Mihai Viteazul a fost redeschis pentru traficul rutier, a anunțat Primarul General, Ion Ceban.


„Podul a fost deschis pentru circulația rutieră. Lucrările continuă la partea pietonală, care a fost lărgită”, a declarat acesta.

Totodată, edilul a venit cu un mesaj către criticii proiectului.„Întrebare pentru marii „critici” care nu au făcut nimic: ce subiecte urmează să mai exploateze intenționat?”, a subliniat Ion Ceban.

Podul de pe strada Mihai Viteazul este unul dintre cele mai mari din țară, având șase benzi de circulație și două trotuare pietonale, o lungime de 320 de metri și o lățime de 26 de metri, cu nouă grinzi a câte 33 de metri fiecare. Lucrările de reabilitare au început pe 15 aprilie 2023, după patru licitații organizate, valoarea totală a contractului fiind de 128 de milioane de lei.

„Aceste lucrări erau extrem de necesare și urgente, și mereu am comunicat despre acest lucru. Ne-am asumat toate criticile, deoarece securitatea este mai presus”, a punctat Ion Ceban.

Cu privire la podul de pe strada Ismail, Primarul General a informat că au fost finalizate lucrările de proiectare, iar la moment se lucrează la faza verificării de stat.

Ion Ceban

Primar General al Municipiului Chişinău, Preşedinte al Partidului Politic Mişcării Alternativa Naţională

Actuale

ACTUAL

Logo_MAN_CEBAN