Ion Ceban: „În timp ce unii vorbesc, noi muncim”

ion_ceban_costin

Proiectul de modernizare și reabilitare a străzii Nicolae Costin din sectorul Buiucani al Capitalei a intrat în ultima etapă. Despre acest lucru a informat Primarul General, Ion Ceban, care, miercuri, 16 octombrie, a vizitat șantierul.


„Mai avem puțin de lucrat la trotuare, dar, în linii mari, o nouă stradă importantă din municipiul Chișinău, cu toată infrastructura necesară, a fost reabilitată”, a subliniat acesta.

În acest context, Ion Ceban a precizat că strada respectivă nu a fost niciodată reparată până acum.


„În timp ce unii vorbesc, noi muncim”, a punctat edilul.

Ultimul strat de asfalt este aplicat în aceste zile pe strada Nicolae H. Costin, în perimetrul cuprins între străzile Ion Pelivan și Liviu Deleanu.

Până la această etapă au fost executate lucrări de frezare a asfaltului uzat, reparație și aducere la cotă a fântânilor de vizitare și a receptoarelor pluviale, precum și amenajarea trotuarelor, prin montarea bordurilor, așternerea și compactarea stratului de pietriș și asfalt, dar și instalarea pereților de sprijin pe partea pară a străzii.

Logo_MAN_CEBAN