Ion Ceban: „Valorificăm experiența europeană pentru dezvoltarea Capitalei”

ion_ceban_ambasador

Primarul General, Ion Ceban, anunță intensificarea dialogului cu partenerii internaționali, în urma unei întrevederi cu Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, E.S. Fred Duijn, axată pe dezvoltarea durabilă a Capitalei și extinderea cooperării bilaterale la nivel local.

În cadrul întrevederii, părțile au abordat subiecte de interes comun ce vizează modernizarea municipiului Chișinău, precum și perspectivele de colaborare în domenii-cheie pentru dezvoltarea urbană.


„Am discutat despre proiectele care sunt în prezent implementate în Chișinău, dar și despre inițiativele care urmează a fi lansate în perioada următoare. Un accent deosebit a fost pus pe strategiile de dezvoltare urbană, modernizarea și extinderea parcărilor, aplicarea conceptelor de green management, precum și pe implementarea proiectelor europene în municipiu”, a declarat edilul.

De asemenea, Ion Ceban a subliniat importanța schimbului de experiență și a preluării bunelor practici europene, menționând că Regatul Țărilor de Jos reprezintă un partener valoros pentru identificarea unor oportunități concrete, în beneficiul locuitorilor municipiului Chișinău și al dezvoltării urbane moderne și eficiente.

Primăria Chișinău își exprimă disponibilitatea de a continua colaborarea cu partenerii internaționali în vederea implementării proiectelor care contribuie la creșterea calității vieții în capitală și la dezvoltarea unui oraș european, durabil și bine gestionat.

Logo_MAN_CEBAN