Primarul General, Ion Ceban, acuză consilierii municipali ai PSRM și PAS de blocarea intenționată a activității Consiliului Municipal Chișinău și de tergiversarea examinării bugetului municipal pentru anul 2025.
„Există un bruiaj intenționat. Am spus acest lucru încă de la discuțiile despre buget. Se creează artificial o percepție falsă, inclusiv la nivel național și chiar peste hotare, că municipiul Chișinău nu ar funcționa din cauza neadoptării bugetului. Suntem deja la a 13-a ședință ratată, urmează a 14-a. Ei pur și simplu nu vin. Au blocat bugetul timp de opt ore, l-au respins și l-au exclus de pe ordinea de zi”, a declarat acesta, în cadrul emisiunii „Vocile Puterii”.
Primarul General a explicat că, potrivit legislației, o ședință a CMC se consideră închisă de drept dacă nu este finalizată în termen de 30 de zile.
„Ei mizează pe expirarea acestui termen, care cade după Anul Nou, pentru ca bugetul să nu fie pus în dezbatere”, a subliniat Ion Ceban.
Cu toate acestea, edilul a reiterat că toate proiectele și programele Primăriei Chișinău sunt în derulare, iar lipsa aprobării bugetului nu a blocat activitatea administrației municipale.
În acest context, Ion Ceban a respins acuzațiile privind eventuale datorii salariale, inclusiv în instituții strategice.
„Nu avem restanțe la salarii, inclusiv la Calea Ferată, care este o instituție strategică”, a spus Primarul General.
În final, edilul a reiterat că afirmațiile potrivit cărora municipiul Chișinău ar fi blocat din cauza lipsei bugetului sunt false.
„Tot ceea ce am planificat se realizează. Această zarvă este creată intenționat pentru a induce oamenii în eroare”, a conchis Ion Ceban.



