Apă Canal, la raport la primărie privind Stația de Epurare. Ion Ceban: „Lucrurile se mișcă cu viteza melcului”

ion_ceban_apa-canal_2020_10

Mersul lucrurilor la Stația de epurare se mișcă cu viteza melcului, iar vinovați de asta se fac cele două companii, care se ocupă de lucrările de renovare.

La ședința operativă a serviciilor primăriei, edilul general, Ion Ceban, a solicitat procesele verbale cu privire la numărul de lucrători în teren, care se află la muncă, pentru a le prezenta managerelor celor două companii responsabile.

În această dimineață, conducerea Apă Canal a venit cu un raport la primărie, astă după ce de două săptămâni se află cu biroul la Stația de Epurare.

Pentru a accelera lucrările de renovare, în această săptămână vor avea loc mai multe ședințe și vizite în teritoriu, a menționat directorul interimar al întreprinderi. Este preconizată o ședință comună cu Apă Canal, BEI și reprezentanții Primăriei, ulterior, o altă ședință comună cu reprezentanți de la Primărie, Apă Canal Chișinău, BERD, BEI și o delegație a Uniunii Europene. Mai mult, reprezentați ai UE, urmează să vină în vizită la Stația de Epurare.

Amintim că restabilirea stației de epurare este în întârziere. Astfel, doar 25% din lucrări fiind efectuate. În acest context, pentru a urgenta lucrările, Ion Ceban a solicitat ca managerii Apă Canal să își mute oficiu în blocul administrativ din str. Lunca Bâcului.

Logo_MAN_CEBAN