Ultimul sunet din fața ecranelor. Elevii intră de astăzi în vacanță,
însă solemnul careu este petrecut în fața ecranului. Primarul general
Ion Ceban a venit cu un mesaj către elevi.
„Din păcate, mai trist
decât de obicei, fără careuri solemne şi fără ultimul sunet de clopoțel.
Pentru toţi ultimele luni au fost complicate, din cauza pandemiei Covid
– 19, care ne-a ţinut la distanţă. Totuşi, cel mai greu vă fost vouă,
dragi elevi şi cadre didactice, care, cu mari eforturi, prin diverse
metode, ați continuat să faceți lecții”, spune Ceban.
„Împreună am reuşit să ne mobilizăm şi să lansăm în premieră, proiectul inedit educatieonline.md (http://educatieonline.md), platformă care va fi în continuare completată şi îmbunătățită.
Sper ca la toamnă să revină lucrurile la normal, iar procesul educaţional să decurgă în mod obişnuit, cu elevi în bănci şi dascăli dornici de ași revedea discipolii”, spune edilul.
Ceban le-a urat o vacanță frumoasă și cu experienţe interesante şi utile. „Aveţi grijă de sănătate, pentru a ne putea vedea plini de entuziasm la toamnă!”, a conchis acesta.