Сare este situația la Stația de Epurare și cum se păstrează nămolul. Ion Ceban: În luna martie era imposibil de respirat, acum nu există miros

ion_ceban_statia_de_epurare

Situația mirosului neplăcut, care venea de la Stația de Epurare este ținută sub control. În urma unei vizite la fața locului, edilul capitalei, Ion Ceban spune că de la Stație sunt obținute zilnic 100 de metri cubi de nămol, care se stochează provizoriu în locurile special amenajate.

“Acest nămol este deshidratat și dezinfectat, ceea ce nu se făcea anterior, pentru eliminarea mirosului, după care se stochează și urmează a fi tratat prin metode de piroliză orizontală, care ne propunem să o implementăm.
În zona nu există miros puternic așa cum era la începutul anului, când au debutat lucrările”, declarat primarul.

La cele 3 lacuri de acumulare, unde au fost depozitate circa 500 de mii de metri cubi de nămol, adunați începând cu 2008, aici unde în luna martie era imposibil de respirat, acum nu există miros.

“Cele 3 lacuri de acumulare a nămolului au fost izolate conform protocolului de proiect realizat de către municipalitate.
Astfel, protejăm cetățenii de catastrofa ecologică”, a precizat primarul.

De asemenea, Ceban a mers și la centrifugele de deshidratare a nămolului, unde, de asemenea, sunt păstrate toate normele.

“Am propus ca una din ședințele CMC să aibă loc anume aici, deoarece mulți la început de an nu credeau că vom reuși să rezolvăm problema. Sigur, nu este suficient, depunem tot efortul în continuare”, punctează acesta.

Ion Ceban a sublinat că avem nevoi de a construit o stație de tip închis. Între timp, continuă să fie efectuate lucrările de construcție la însăși Stația de Epurare.

Logo_MAN_CEBAN