Lui Ion Ceban i s-a dat pe gust mersul cu bicicletă. Astfel, pe două roți, acesta a mers în această dimineață să inspecteze lucrările de reabilitare a parcurilor „La Izvor” și „Alunelul”. În acest context, Ion Ceban a venit cu mulțumiri către consilierii de la București, care au votat pentru acordarea grantului de peste 850 de mii de euro.
„În curând, parcul „La Izvor” va fi reabilitat în totalitate, iar în prezent se finalizează lucrările de construcție a stadionului de plajă. Spațiile adiacente stadionului și parcului vor fi reabilitate de către pretura sectorului Buiucani. Fiind cel mai mare parc din capitală, am investigat tot teritoriul, pentru a vedea în ce stare se află acesta și cum poate fi dezvoltată infrastructura lui”, a punctat Ceban.
Edulul mai spune că își propune ca acest parc să devină unul sportiv pentru locuitorii capitalei, dar și pentru toată regiunea, ținând cont de faptul că acesta va fi primul stadion de plajă din zonă, care poate atrage sportivi din diverse țări și vor fi organizate campionate internaționale.
„Cel de al doilea obiect, pe care l-am vizitat este Parcul „Alunelul”, unde au început lucrările de reparație. Menționez că, ieri, a fost aprobat acordul de grant de aproximativ 850 de mii de euro, din partea Primăriei sectorului 6 a municipiului București, lucru pentru care vreau să mulțumesc consilierilor bucureșteni”, a subliniat acesta.
Între timp lucrările de reabilitare a parcului sunt în toi.
Urmează construcția a două fântâni arteziene, amenajarea spațiilor verzi, instalarea sistemului de irigare, a iluminatul public și cel decorativ, precum și a mobilierului urban. Tot în cadrul lucrărilor, pe întreg perimetrul parcului va fi amenajată o centură, prevăzută pentru persoanele, care practică sportul și bicicliști.
De asemenea, urmează a fi amenajat un teren multifuncțional de sport, iar la final este planificată construcția scenei pentru concerte. Contribuția municipiului Chișinău în acest proiect, în cele 2 etape, este de aproape 8 milioane de lei.
Ion Ceban a adăugat că va zilele următoare la toate obiectivele, ce se află în lucru pentru a se asigura de mersul și calitatea lucrărilor ce se efectuează.