De mâine școlile și grădinițele vor fi redeschise, astfel, primarul general Ion Ceban a venti cun niște precizări în acest sens. Astfel, 130 de grădinițe din cele 131 din municipiul Chișinău și 145 de școli și licee din totalul de 148 de instituții de învățământ din capitală – sunt pregătite pentru a primi copii în noul an școlar, potrivit Centrului de Sănătate Publică Chișinău. Sigur, fiecare școală și-a ales deja modelul după care va activa.
„Raportul de autoevaluare pentru Creșa-grădiniță nr. 54 (4 grupe), sector Buiucani, nu este coordonat de Centrul de Sănătate Publică Chișinău, din lipsă de personal necesar. Totodată, 3 instituții de învățământ din suburbile municipiului Chișinău: Gimnaziul nr.51 (Vatra), Gimnaziul 99 „Gh. Madan” (Trușeni), Gimnaziul Trușeni, vor fi astăzi evaluate repetat.
Primăria Chișinău a întreprins toate măsurile, pentru asigurarea condițiilor de prevenire a infectării cu Covid – 19 în școli și grădinițe. Totodată, în această vară au fost realizate lucrări de reparație în practic toate grădinițele și școlile din capitală.
Inițial, la grădinițe vor merge copiii din grupele preșcolare, după care, treptat vor veni și ceilalți din grupele mai mici de până la 4 ani”, a declarat Ion Ceban.
Edilul afirmă că toate instituțiile sunt dotate cu toate cele necesare din punct de vedere a alimentației publice.
„A fost gândit ca până în data de 7 septembrie să nu fie alimentați copiii la școală. După data de 7, copiii să primească la pachet mâncarea în sala de mese. Treptat să se revenă la alimentația obișnuită a copiilor. Procesul alimentar al copiilor nu este periculos, ne-au spus specialiștii. Potrivit lor, copiii trebuie să fie alimentați sănătos, dar trebuie evitată aglomerația. Școala trebuie să fie un loc sigur pentru elevi, dar și profesori. Împreună putem reuși, chiar dacă va fi un an școlar cu totul diferit și destul de complicat. Vom depune și în continuare efort maxim pentru a asigura buna funcționare a instituțiilor educaționale din capitală”, a punctat acesta.
Primarul mai spune că în ultima perioadă municipalitatea a depus un efort enorm pentru ca copii să revină de mâine în instituțiile educaționale.
„Directorii instituțiilor, cadrele didactice, personalul auxiliar au fost instruiți pentru începerea noului an școlar; În instituțiile educaționale au fost create toate condițiile pentru studii. Au fost gândiți pașii cum intră, cum ies copii din grădiniță și școală. A fost pregătit graficul de studii de către fiecare instituție separat. A fost elaborat regulamentul și recomandările de comportament atât a cadrelor didactice, cât și pentru copii și părinți”, a mai adăugat Ceban.
Primarul a adus mulțumiri întregii echipe care a lucrat asiduu.