Lucrările de construcție a Stației de tratare a levigatului la Poligonul de deșeuri menajere solide din comuna Țânțăreni, r-l Anenii Noi, decurg conform planului.
Primarul general Ion Ceban precizează că până în prezent, au fost executate lucrări de drenaj a peretelui de sprijin, betonarea fundației încăperii pentru personalul de deservire a stației, demontarea cofrajului îngrădirii cisternei cu acid sulfuric, dar și alte lucrări. „La fața locului sunt antrenați 13 lucrători, 2 excavatoare și 2 autobasculante. Odată cu punerea în funcțiune a stației, vom elimina levigatul în urma deșeurilor depozitate la poligon, pentru a evita o catastrofă ecologică. Apa obținută în urma prelucrării levigatului va putea fi folosită în agricultură”, a punctat Ceban.
Amintim că valoarea totală a proiectului este de peste 30 de mil de lei. Punerea în funcțiune a noii stații de tratare a levigatului este preconizată către finele anului 2020.