Majoritatea proiectelor prevăzute pentru realizare în anul curent în localităţile componente ale municipiului Chişinău, sunt în derulare sau sunt la faza de început.
Potrivit primarului general Ion Ceban, acestea se referă la construcția/reparația rețelelor de apeduct și de canalizare, reabilitarea sediilor școlilor și grădinițelor de copii, reparația drumurilor și a căilor de acces, reabilitarea rețelei de iluminat public stradal etc.
„O bună parte dintre proiectele cu susținere financiară din partea municipalității, au fost deja finalizate. Este vorba despre:
– iluminatul public stradal din comuna Grătiești;
– reparația drumurilor în comuna Ciorescu;
– reabilitarea rețelelor de canalizare pluvială în orașul Codru;
– reabilitarea unui tronson al căii de acces spre comuna Băcioi:
– reparația acoperișului școlii primare din Băcioi;
– termoizolarea blocului B al liceului teoretic „Ștefan Vodă” din orașul Vadul lui Vodă;
– construcția apeductului din satul Cruzești.
Alte proiecte importante sunt în derulare”.
Ceban spune că se monitorizează în permanenţă situația privind valorificarea rațională a banilor publici, alocați suburbiilor pentru realizarea proiectelor investiționale de infrastructură.
Menţionăm
că în anul 2020 au fost alocați circa 100 milioane lei din bugetul
municipal pentru proiectele de infrastructură în orașele și satele
din componenţa municipiului.
De asemenea, Primăria Chișinău a
aplicat o nouă formulă de finanţare pentru localități, prin
distribuirea alocațiilor în funcție de prioritatea necesităților
acestora.
„Totodată, mai multe proiecte au fost și sunt realizate în parteneriat. De exemplu, proiectul de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale în comuna Sîngera a fost lansat la inițiativa Primăriei Chișinău, iar lucrările sunt realizate în parteneriat cu SA „Moldovagaz”, în conformitate cu Planul investițional „Chișinau-gaz” pentru anul curent”, a subliniat acesta.
Lungimea totală a noului segment al rețelei va constitui 16 kilometri.
Un alt exemplu frumos este şi conectarea la energie electrică a unui cartier din localitatea Dobrogea, proiect care a fost realizat în colaborare şi cu sprijinul Î.C.S. „Premier Energy Distribution” S.A.