În contextul în care Primăria Chișinău a lansat campania „Marea Curățenie”, primarul general atenționează că după acest proces se vor aplica amenzi drastice, în conformitate cu noul Regulament pentru Salubritate elaborat de municipalitate.
Ion Ceban a venit cu un către cetățeni. „Acțiunile de salubrizare le organizăm pentru a ne mobiliza să facem curat și totodată în contextul în care recent a fost aprobat Regulamentul cu privire la salubrizarea și asigurarea curățeniei în orașul Chișinău să aducem informația oamenilor că pentru faptul că vor face murdării în oraș vor fi sancționați”, spune acesta.
În vederea respectării acestui regulament, se va plasa în parcuri, după ce se va face curățenie, panouri informative, prin care se va aduce la cunoștințe cetățenilor despre amenzile ce vor fi aplicate cetățenilor, care aruncă gunoi în parcuri.
Municipalitatea lucrează la un concept de consolidarea structurilor a agenților constatatori, care vor aplica amenzi.
Responsabilii
de la primărie spun că în prezent sunt aplicate puține amenzi și se
insistă ca aceste sancțiuni să crească și să fie mai multe, cu scopul de
fi curățenie.
„Dacă nu se va menține ordinea, noi vom fi obligați ca de fiecare dată să ducem sute de saci de gunoi”, a precizat Ceban.
Edilul afirmă că vor fi amenzi dure pentru a învăța minte pe unii. „Amenzile variază de la 900 la 1500 lei pentru persoanele fizice şi de la 3000 la 9000 de lei pentru cele juridice. Vor fi pedepsiţi dur persoanele, care nu au şapte ani de acasă şi aruncă gunoi în parcuri, pe stradă – intenţionat sau fără să se gândească la consecinţe. Nu mai putem tolera situaţia când cineva mătură, iar alţi aruncă gunoi la nimereală”, a mai adăugat primarul.