Municipalitatea începe să se pregătească de iarnă. Ceban a cerut o revizie a tehnicei și materialului ce este în depozite

ion_ceban_pregatirea_iarna

Responsabilii de la primărie urmează să facă o revizie la toată tehnica necesară pentru perioada rece a anului, dar și a materialului antiderapant ce este în depozite. Acest lucru a fost cerut de către edilul capitalei, care spune că municipalitatea nu trebuie să fie luată prin surprindere în cazul în care fulgii vin mai devreme.

„Suntem aproape în octombrie, iar iarna este tot mai aproape, din acest motiv trebuie să vedem ce avem și ce ne trebuie. Iarna trecută a fost generoasă la capitolul temperaturi, astfel, nu am cheltuit prea mult antiderapant și în stoc avem mai mult material.

Cât ține de tehnica necesară, am solicitat responsabililor să o aducă în ordine și o pregătească în caz de necesitate. În cazul în care nu ajunge tehnică, vom vedem cum putem contracta și ce bani putem să alocăm din buget. Curând vor ajunge și cele 5 autospeciale de deszăpezire, oferite de Moscova. Acestea ne vor ajuta foarte mult. Iernile sunt diferite. Câteodată ca anul trecut, iar uneori foarte dure”, a precizat edilul.

Primarul spune că anul trecut, pentru curățarea drumurilor, presărarea cu antiderapant împotriva ghețușului și poleiului, au fost preconizate 30 de milioane de lei, dintre care s-au folosit 1,5 milioane de lei. De precizat că 4/5 din bani s-a cheltuit pentru antiderapant, iar 1/5 pentru muncitorii, care au lucrat în turele de noapte.

Logo_MAN_CEBAN