Licitația cu privire la procurarea autobuzelor din capitală s-a încheiat, astfel, grupul de lucru a desemnat compania câștigătoare, de la care vor fi cumpărate cele 100 de autobuze.
Este vorba de compania ISUZU, care a prezentat cel mai bun preț.
„Respectiv, prețul unui autobuz este de 132 de mii de euro. Dar ceea ce este mai interesant și important în această procedură, că nu este doar costul pus ca prioritate și formulă de selecție, dar este raportul cost-calitate”, a punctat Ceban în cadrul emisiunii „Miezul Zilei” de la Moldova 1.
Edilul punctează că aici sunt trei componente: 60-20-20 la sută. „60% constituie prețul, 20 la sută constituie capacitatea și combustibilul și alte 20% constituie rata de garanție pentru piese și garanția tehnică”.
Primarul a mai adăugat că acum este un preț de 132 de euro, plus 5 ani garanție. „Asta înseamnă reparație, schimbare de filtre, uleiuri, toate piesele ce iese din funcțiune – 5 ani de zile fără nicio intervenție suplimentară pe bază de cost”, a mai subliniat Ion Ceban.
Amintim că licitaţia privind achiziționarea lotului de 100 de autobuze pentru capitală a fost lansată în luna iulie, curent. Suma prevăzută pentru lotul de autobuze noi este de 270 milioane lei.
Ion Ceban a punctat că mizează pe faptul că noile autobuze vor fi livrate cât mai curând la Chișinău. Astfel, să fie eliminate problemele care există de ani de zile în domeniul transportului public, iar locuitorii capitalei și ai suburbiilor să beneficieze de servicii calitative de transport.