Peste 10 mii de copaci au fost plantați astăzi în Chișinău în
mai multe zone forestiere ale sectoarelor. Potrivit primarului general
Ion Ceban, aceasta este a treia acțiune de plantare a arborilor.
Edilul spune că este o mobilizare mare în rândul angajaților primăriei, a locuitorilor și din partea poliției.
„Nu este complicat, în fiecare sâmbătă practic dedicăm 2-3 ore pentru această acțiune, în schimb orașul are mult de câștigat. Suntem mulți și nimeni nu iese pentru că sunt impuși. Noi anunțăm, iar oamenii sunt deschiși. Mulțumesc tuturor pentru implicare”, a declarat Ceban.
Edilul a făcut invitație către locuitorii capitalei și pentru sâmbăta viitoare.
„Scopul nostru este să plantăm până la încheierea campaniei în jur de 100 mii de copaci în parcuri, zone verzi și curți de blocuri din capitală. Acțiunea primăriei se desfășoară în colaborare cu Agenţia „Moldsilva”. Astfel, oraşul Chișinău se alătură campaniei globale „Înverzirea orașelor”, iniţiată de către secretara Comisiei Economice a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa”, a precizat edilul.