Aleea „Mircea cel Bătrîn”, cea mai frumoasă din capitală. Cel puțin asta a declarat primarul geneal Ion Ceban în cadrul prezentării raportului de 1 an de activitate. Edilu spune că în capitală s-au renovat foarte multe străzi și trotuare în toate sectorele orașului.
„În mare parte obiectivele de renovare și modernizare au început a fi executate și implementate începând cu vara acestui an. Lucrurile au durat, deoarece există proceduri legale, administrative, birocratice, dar și pandemia și-a pus amprenta. Orașul are nevoie de infrastructură, iar reparații capitale a străzilor nu au fost efectuate din anul 2012. Mai mult, la reparația trotuarelor nu s-a intervenit vreodată de la construcția acestora. Parcurile au rămas locuri pustiite cu excepția a două parcuri mari, unde au avut loc reparații”, a spus Ceban.
Printre aceste lucrări se numără cele de reparația a străzii Albișoara, un drum important din inima capitalei cu o lungime 5.2 km.
Lucrările au început pe 4 august, astfel au fost reabilitat 90 de mii de m2, trotuare restabilite, 50 de piloni puși suplimentar la cei 250 existenți, instalat iluminatul LED, 86 de guri de captare, acum fiind în total 196, puse stații de așteptare noi. Ion Ceban a declarat că până la sfârșitul anului strada va fi dată în exploatare.
De asemenea, 44 de mii de m2 de trotuar sunt în reparație pe străzile Pușkin și Bodoni, unde a fost pus mobilier și stații de așteptare noi. Mai mult, au fost create locuri de parcare și zone verzi.
La fel, trotuarul de pe bulevardul Moscova a fost renovat. În acest an a început reparația acestora fiind schimbat pavajul și create condiții pentru toți cetățenii: circa 19 mii de m2 de trotuar în totalitate, fiind finalizate lucrările în proporție de 80%, create locuri de parcare și spații verzi.
Cât ține de Aleea „Mircea cel Bătrîn”, aceasta este principală zonă de recreere pentru cei 147 de mii de chișinăuieni, care locuiesc în sector. Renovarea aleii a început în luna aprilie, cu reabilitarea carosabilului și schimbarea bordurilor. Cât privește modernizarea infrastructurii, după proiect lucrările au început în luna iunie. Lungimea aleii este de 2.4 km și reparate au fost 1,5 km, cu o suprafață totală a carosabilului de 14 mii m2.
De asemenea, alte străzi sunt în reparație sau au fost deja renovate, precum Miron Costin, Pelivan, Inculeț, Alba Iulia, Zelinski, Sadoveanu, etc.