Accidentul de la Cernobîl l-a lasăt pe tatăl primarului general invalid de gradul I. Ion Ceban a venit cu un mesaj de mulțumire

ion_ceban_cernobil

Cu ocazia comemorării a 34 de ani de la tragicul accident de la centrala nucleară din Cernobîl, primarul general Ion Ceban a vorbit despre tatăl său, care a participat în calitate de medic.

Ceban spune că sacrificiul celor care au participat este unul incomparabil și egal cu prețul vieții. Edilul spune acestea, după ce tatăl său a rămas invalid de gradul I în urma accidentul de la centrală.

„Cunosc despre acest grav accident nu doar din auzite, tatăl meu a participat acolo împreună cu alți peste 3500 de moldoveni, fiind medic reanimatolog. În consecință, a rămas invalid de gradul I. Des își aduce aminte și povestește despre acțiunile întreprinse la înlăturarea consecințelor acelei catastrofe și despre cum salvau vieți omenești”, scrie Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Primarul a venit cu un mesaj pentru cei care au participat la lichidarea consecințelor. „Voi, dragi veterani, sunteți cei care prin acțiunile voastre, ați salvat de la contaminarea cu radiațiile scăpate de sub control, generații întregi. Pentru acest fapt vă mulțumesc și mă închin în fața durerilor și amintirilor pe care le mai purtați”, a conchis acesta.

Logo_MAN_CEBAN