La o săptămână de când a fost instituită stare de urgență, Primăria Chișinău a întreprins mai multe acțiuni menite să oprească răspândirea cu Covid-19.
Tate lucrurile au fost posibile cu implicarea tuturor angajaților municipalității și datorită profesionalismului acestora.
„Printre acțiunile întreprinse sunt:
1. Restricționarea transportului public, atât în zilele de odihnă cât și în timpul săptămânii;
2. Reorganizarea muncii lucrătorilor din cadrul tuturor direcțiilor și întreprinderilor municipale;
3. Dotarea muncitorilor cu echipamente speciale pentru a preveni infectările în masă cu COVID-19;
4. Procurarea în tot transportul public dezinfectant pentru călători;
5. Dezinfectarea spațiilor verzi, a parcurilor, curților, blocurilor de locuit și cele sanitare;
6. Au fost alocate 2 milioane de lei din fondul de rezervă pentru instituțiile medicale, direcțiilor și preturilor, pentru toate cele necesare pe timp de pandemie;
7. A fost deschis un cont bancar unde au fost alocați peste un milion trei sute mii lei, banii fiind repartizați, la fel, instituțiilor medicale, direcțiilor și preturilor, pentru echipamente, măști, ochelari, mănuși și medicamente;
8. A fost lansată o platformă digitală – bibliotecă online, unde vor fi stocate şi pregătite toate lecţiile în format digital pentru elevi;
9. A fost campania „Fii voluntar”- unde s-au înregistrat peste 250 de voluntari, care vor veni în ajutorul asistenților sociali și lucrătorilor sociali;
10. Sunt realizate diverse spoturi informative cu ajutorul mai multor personalități, care ne ajută pentru a spune cetățenilor despre pericolul de coronavirus, sunt publicate pliante și panouri, toate în cadrul campaniei ,, Stați Acasă”. Aici municipalitatea e ajutată și de toate instituțiile media care, la fel, gratis difuzează aceste spoturi;
11. A fost un nou site, stopcoronavirus.chișinău.md, unde informăm despre măsurile pe care le ia primăria, dar și informație la zi despre acest tip nou de virus și ce trebuie să cunoaștem;
„Sunt doar unele măsuri pe care le-am luat în ultima săptămână pentru a preveni îmbolnăvirile”, spune primarul general Ion Ceban.
În cadrul ședinței serviciilor primăriei Chișinău Ceban a precizat că toate propunerile venite astăzi de la șefii de direcții și pretori se vor lua în calcul, iar poliția va ajuta în menținerea măsurilor de precauție.
„Facem toate aceste lucruri pentru că avem grijă de cetățenii noștri și pentru că ne pasă de viața lor”, a conchis edilul.