Am făcut multe în calitate de consilier municipal. În calitate de primar – voi face totul.

enws

În pofida administrării corupte a lui Dorin Chirtoacă și a celor de sub tutela PDM – Silvia Radu și Ruslan Codreanu, fracțiunea socialiștilor în CMC a reușit să obțină rezultate importante pentru orășeni. În mare parte anume grație eforturilor fracțiunii PSRM, susține Ion Ceban. El se pregătește să revină la primăria capitalei, dar deja în calitate de primar. Despre intenția sa și cum vede el soluționarea celor mai mari probleme ale municipiului, Ion Ceban a vorbit într-un interviu acordat portalului eNews.

Pentru un singur scop

 – Domnule Ceban, astăzi dețineți funcția de vicepreședinte al Parlamentului  – poziție din care puteți face multe lucruri utile pentru țară. De ce, totuși, alegeți primăria capitalei?

— Probabil pentru că eu iubesc orașul meu cu adevărat. Dar și pentru că nu îmi place ceea ce s-a întîmplat cu el, practic din momentul cînd Republica Moldova a obținut independența. Am un profund sentiment de tristețe cînd văd cum, în loc să se dezvolte, Chișinăul a fost distrus, uneori din prostie, deseori intenționat.

“Orașul din piatră albă”, cîndva una dintre cele mai verzi și frumoase capitale, astăzi a ajuns în Top 10 cele mai urîte orașe ale lumii. Cu siguranță, niciunui chișinăuian, niciunui cetățean al acestei țări nu îi place imaginea actuală a capitalei. Și, în afară de aceasta, nutresc speranța că am acumulat suficientă experiență și cunoștințe în cei patru ani de muncă intensă în CMC. Plus, PSRM în Chișinău are astăzi o echipă extraordinară. Noi știm cum să schimbăm situația lucrurilor din oraș spre bine.

— Dar, mai exact, ce fel de cunoștințe, de experiență, considerați că e necesară pentru o asemenea funcție?

— În primul rînd, trebuie de înțeles foarte clar cum funcționează mecanismul puterii administrative. Ce depinde de acest mecanism și ce nu. Ce obstacole și complicații neapărat vei întîlni într-un moment sau altul. Desigur că e vorba și de cunoștințe teoretice, calități manageriale, cunoașterea tuturor principiilor de management, dar și a politicilor din diferite sfere – gospodăria locativ-comunală, spații verzi etc.  

Conducătorul primăriei trebuie să știe cu ce alternative să opereze, atunci cînd propune ceva orașului. Să înțeleagă clar cum stau lucrurile la capitolul finanțe, atragerea surselor suplimentare, care e situația în sectorul privat sau în ceea ce ține de organizațiile internaționale, cum să stabilească prioritățile corect, unde să concentreze resursele. Evident, trebuie să știe cum funcționează totul din interior. Deoarece consiliul municipal e un “stup” constituit din oameni foarte diferiți de toate culorile politice. Și mai este important să înțelegi în detalii cum funcționează Guvernul și ce inițiative merită să fie înaintate în Parlament și cum, în final, să obții avizarea pozitivă a unui sau altui proiect. Iar scopul final este, de fapt, unul: orașul trebuie să se dezvolte, iar orășenii trebuie să vadă schimbările pozitive.

Interesul societății – prioritate absolută

– Primăria municipiului Chișinău, în mare parte datorită eforturilor lui Dorin Chirtoacă, multă vreme a fost percepută nu ca o instituție administrativă, ci ca o platformă de “lupte politice”…

– Eu nu o dată am spus: nu Putin, nu Trump, nu Merkel, nu Băsescu, distrug trotuarele din Chișinău, construiesc clădiri sfidând legislația, își bat joc de monumente. Aceasta, cît de trist nu ar fi, este atitudinea noastră față de noi. Iată de ce, eu, personal, insist pe faptul ca orașul să fie redirecționat în totalitate de la discuții politice și contradictorii la o activitate profesionistă, administrativă.

Sunt mîndru de faptul că fracțiunea socialiștilor în CMC, pe care am condus-o patru ani, niciodată nu și-a permis să pună subiectele politice în fața celor administrative. Pentru noi întotdeauna în prim-plan a fost sarcina de a soluționa problemele orașului, de a implementa proiecte pentru dezvoltarea urbei, fie că e vorba de domeniul social, de suport pentru nevoiași, sau de probleme de infrastructură, terenuri de joacă, curți, drumuri, trotuare. Aceasta necesită atenție zilnică. Și trebuie să spun că, atunci cînd era vorba de astfel de proiecte concrete, noi am învățat să găsim compromisuri absolut cu toți consilierii, indiferent de apartenența politică.

— Se pare că nu ați reușit să găsiți compromisuri și cu domnul Chirtoacă, dar și cu cei de sub tutela PDM – Radu și Codreanu? Așa este?

— Haideți să vorbim despre un aspect de principiu. Pentru fracțiunea socialiștilor în CMC, interesele oamenilor mereu au fost prioritatea numărul unu în adoptarea oricărei decizii. Acesta e singurul lucru de care ne-am condus în toți acești ani. Și anume din acest motiv, deși am fost mereu în opoziție, am reușit să obținem rezultate palpabile. Deci, pentru noi a fost important să promovăm proiectul “curții confortabile” și, iată că, astăzi sunt 240 de terenuri pentru copii, instalate în mai puțin de un an și jumătate. Și terenuri sportive au fost instalate în curți. În luna octombrie a acestui an în tot orașul vor fi 150 de astfel de terenuri, plus 10 stadioane – toate în doar un an și jumătate..

Mai mult, noi am propus programul privind reabilitarea infrastructurii fondului locativ – reparația acoperișurilor, termoizolarea clădirilor, schimbarea geamurilor și multe alte lucruri cărora, pînă astăzi, nu știu de ce nimeni nu le-a acordat atenție.

Banii – orășenilor, nu în buzunarul PL

Cu toate acestea, consiliul municipal, ușor spus, nu înseamnă același lucru ca și aparatul primăriei, nu e așa?

 – Într-adevăr, consilierii nu reprezintă puterea executivă. Consilierul are misiunea de a stabili prioritățile de finanțare a anumitor proiecte necesare orașului. Iată, de exemplu, fracțiunea PSRM a reușit să obțină achiziționarea autobuzelor pentru Chișinău. Nu considerăm că această achiziție a fost făcută corect, dar fracțiunea nu poate să influențeze această situație. În schimb, putem verifica această tranzacție. Eu, personal, am trimis mai multe documente către instituțiile de drept și sîntem în așteptarea răspunsurilor.

În general, consider că se puteau cumpăra alte autobuze, puteau fi construite întreprinderi pentru asamblarea lor, ar fi fost posibil de privit un pic mai departe asupra situației.  Și, desigur, nu există nicio îndoială că cineva a profitat din plin din această achiziție.  

Sau dacă să ne referim la aceleași terenuri de joacă, oamenii uneori nu ce înseamnă instalarea acestora. Asta înseamnă deplasări repetate prin curți, determinarea locației, motivarea instalării anume acolo și nu dincolo… Aceasta înseamnă comunicare permanentă cu oamenii. 240 de terenuri înseamnă 240 de adrese. Și dacă e să mai adăugăm aici și 150 de terenuri sportive, în total sînt 400 de adrese…

Zilele aceasta am auzit o opinie (despre „havuzul nostru muzical”): ”…păi, acesta a fost reconstruit din surse din buget…” Corect, prieteni! Dar de ce nu s-a făcut nimic similar, spre exemplu – în ultimii 5 ani, din buget? Politicienii sînt aleși pentru că ei promit alegătorului ceva, iar sarcina lor este să transforme în realitate „acel ceva”. Deci, eu în calitate de plătitor de impozite, vreau să văd că am un reprezentant care îmi apară interesele, gestionează corect impozitelor pe care eu le plătesc. E foarte important în acest caz că banii nu pleacă în buzunarul lui Gamrețki, al lui Gaburici sau al lui Codreanu, nu pleacă la Partidul Liberal, prin intermediul construcțiilor ilegale. Nu, acești bani sînt distribuiți pentru implementarea lucrurilor pe care le-am promis.

Și încă: sînt 51 de consilieri în total. Fracțiunea noastră are 19. Deciziile despre care am vorbit sînt aprobate cu votul a minimum 26 de consilieri. Deci, noi mereu am fost nevoiți să găsim compromisuri cu alte fracțiuni, cu consilierii independenți, pentru ca proiectele de care ne-am asumat responsabilitatea în fața alegătorilor, să fie realizate. Nu am reușit să le implementăm pe toate, dar majoritatea – da.

În acest caz nu am alte variante: dacă în calitate de consilier municipal am reușit să fac multe, atunci în fotoliul de primar va trebui să fac totul și chiar mai mult.

Despre apa tulbure și „pescari”…

— Între timp, pentru capitala Republicii Moldova, încă la finalul anilor ’80, cu atragerea experților de la Moscova și Sankt Petersburg, a fost elaborat Planul Urbanistic General. Este acesta aplicabil, măcar parțial, în Chișinăul de astăzi?

— Chiar multe idei ale lui Șciusev sînt actuale astăzi. Problema e în altceva. Absolut nimănui, în pofida insistenței noastre, a numeroaselor propuneri, nu i-au fost necesare reguli stabilite clar odată și pentru totdeauna. Un Plan Urbanistic înseamnă, în primul rînd, condiții dure: ce se poate și ce nu, cum și unde pot fi făcute intervenții, pentru ce trebuie de alocat bani, în mod prioritar. Toți foștii conducători ai capitalei au avut nevoie de „apă tulbure”, din care ei cu succes „prindeau pește”. Banii puteau fi alocați unde și pentru ce vrei, se construia oriunde, monumentele istorice erau distruse fără cramponări.

Spuneam despre faptul că pentru acest an a fost planificată reconstrucția a trei havuzuri. Urma să demarăm lucrările și să le finalizăm. Deși, la „havuzul muzical” am lucrat din 2017 – ca să fie clar, cît de complicat e acest proces.

Și aici fracțiunea socialiștilor a fost nevoită să găsească compromisuri. Cum am reușit să găsim limbă comună? „Noi vom vota pentru havuzul vostru, dacă veți vota pentru școală” – o astfel de variantă pentru noi e acceptabilă. Dar dacă „noi votăm pentru havuz, dar voi pentru acordarea cîtorva terenuri cuiva” – așa modalitate cu siguranță nu acceptăm. Flexibilitatea, să știți, e limitată.

Declar cu toată responsabilitatea: timp de 4 ani fracțiunea PSRM nu a votat pentru nici o decizie ce implica fapte de corupție. PSRM nu a votat nici pentru înstrăinarea terenurilor. Asemenea decizii trebuie să treacă doar prin licitație – deschis, transparent, clar. Și pentru asta se poate de obținut și preț comercial. Deoarece, atunci cînd această sumă va ajunge în buget, pot fi create noi posibilități pentru orășeni. Aceasta înseamnă compensații mai mari pentru plata serviciilor comunale, mai mulți bani pentru drumuri, servicii mai bune în domeniul educației. Aceasta este extrem de important.

Și încă o precizare despre havuzurile din Chișinău. Noi ne-am pus drept scop ca, în acest an, să restaurăm unele dintre ele, unele să le construim practic de la zero. Și m-am îngrozit, aflînd că, de exemplu, havuzul din parcul din cartierul ”Sculeanca” a fost dat într-un oarecare mod… în proprietate privată. Cum e posibil așa ceva?

Da, timp de 4 ani, am scos multe lucruri la suprafață și, da, am trimis, probabil, mii de demersuri la diferite instituții competente. Dar în continuare există deciziile CMC care nu sînt îndeplinite. Sînt ignorate. Dar de ce?  Și aici, iarăși, apare problema apelor tulburi. Pentru că unul are nevoie de un lot de pămînt, altul vrea să construiască o clădire acolo unde categoric nu se poate din punct de vedere a oricăror norme…

Arhitecți talentați și libertate pentru business

—Cît de repede va fi aprobat un Plan Urbanistic General, dacă Ion Ceban va deveni primar al Chișinăului?

— Peste un an și jumătate. Spun asta exclusiv din punct de vedere profesional. E termenul minim. Am discutat acest subiect cu experți din Moldova și Sankt Petersburg. Cu experți francezi, de asemenea, am discutat acest subiect.

Un concept poate fi elaborat în 6 luni, dar prelucrarea informațiilor privind întreaga politică de dezvoltare urbană presupune muncă foarte meticuloasă. Și, desigur, în acest proces, sînt necesare și consultări cu orășenii, pentru a discuta subiectele ce pot afecta interesele anumitor grupuri de cetățeni, agenți economici.

În general, poziția noastră este că orașul trebuie privint din punctul de vedere al aglomerării. Pe noi, socialiștii, ne-au acuzat deseori de faptul că noi vrem să renunțăm la suburbii. Fals! Noi tindem să extindem viziunea de dezvoltare a orașului și această strategie trebuie să includă numărul maxim de localități. Deoarece Chișinăul, astăzi, nu e doar capitală, dar e centrul economic, social, politic și cultural al țării. Așadar, trebuie să privim toate aceste aspecte în ansamblu.

În concluzie, este foarte mult de muncit în această direcție și necesită abordare foarte serioasă și conștiincioasă.

Deja astăzi există disponibilitatea unor arhitecți cunoscuți de peste hotare să vină la Chișinău, și nu e vorba doar din interes financiar. Ei sînt interesați de posibilitatea de a realiza unele idei de-ale lor. Dar, sînt tinerii noștri talentați, care, cu regularitate, cuceresc premii la diverse competiții internaționale de arhitectură – și eu, sincer, sînt uimit, de ce ei pînă acum nu au fost implicați să lucreze pentru imaginea orașului. Ei au atîtea idei interesante și originale, încît, posibil, nu avem nevoie de specialiști de peste hotare.

Pe de altă parte, noi trebuie să permitem, în sfîrșit, domeniului de afaceri să răsufle liber. Pentru că, dacă vrei să înființezi o întreprindere sau să te ocupi de domeniul construcțiilor, fiind reguli clar stabilite, atunci nici un fel de primărie nu are dreptul să țină documentele tale 3 sau chiar 5 ani. E absurditate absolută. Dacă ai toate actele în regulă, atunci peste 2-3 săptămîni deja trebuie să primești autorizația și să începi munca. Evident, dacă obiectul nu vine în contradicție cu interesele societății, unde sînt necesare consultări publice.

Unica ieșire – schimbarea sistemului

— Problema este că pînă acum nu un singur talent s-a ciocnit de corupția monstruoasă din Chișinău…

— Da. Și asta, simplu vorbind, e ceea ce ucide orașul. Domnul Chirtoacă, la vremea sa, a depus mari eforturi ca să creeze un sistem în care, practic, toți – de la menajeră la manager – să aibă propriul „price-list”. Pentru listă extinsă de „servicii”… Da, noi am reușit să-i demascăm pe mulți (de ce nimeni dintre ei nu stă închis e o altă temă). Dar pînă la ne debarasăm de corupția din capitală încă este cale lungă.

— Faptul că, recent, în țară s-a schimbat puterea, oferă speranțe suplimentare?

— Da. Eu, după cum știți, sînt un susținător înflăcărat al actualei coaliții, chiar dacă pare că totul se mișcă foarte încet. Trebuie de înțeles că sistemul creat opune rezistență. Da, Plahotniuc nu mai este, dar „tentaculele” au rămas. Sistemul era atît de mult orientat spre adoptarea deciziilor pe verticală, pe principiul telefonului, că, atunci cînd începi să schimbi ceva, peste 2-3 săptămîni înțelegi că realitatea nu corespunde așteptărilor…

Eu sincer nu înțeleg de ce pînă acum procurorul nu a venit în Parlament cu toate materialele, care, fără îndoială, deja s-au acumulat multe? Doar despre asta au vorbit chiar și cei protejați de Plahotniuc – același Chetraru sau Gurin. De ce progresul în acest sens e atît de nesemnificativ?

Oricum, noi sîntem obligați să schimbăm acest sistem, pentru că altfel nu vom reuși nimic, iar altă cale nu este. Cel mai importat e că trebuie să fie stabilite reguli clare de aprobare a deciziilor în privința resurselor financiare, a desfășurării licitațiilor.

Astăzi nu mai este Chirtoacă, Codreanu, iar noi continuăm să aflăm că schemele lor încă lucrează. De exemplu, 10-15% din banii destinați pentru reparația drumurilor nu ajung acolo unde au fost alocați. Plus, în această situație confuză, cînd nu este un conducător concret, unii consideră că nimeni nu le va observa șiretlicurile. Pot să vă arăt zeci de demersuri oprite într-o instanță sau alta, deoarece cineva ar avea un oarecare interes… 

Pe scurt, e acel coșmar de care va fi greu de scăpat, dar acest lucru trebuie să se întîmple.

Pragmatic, fără emoții în plus…

—Recent, Blocul ”Acum”, al cărui candidat indubitabil va deveni principalul concurent pentru dumneavoastră la șefia capitalei, s-a referit la necesitatea semnării, pe perioada campaniei electorale pentru funcția de primar al municipiului Chișinău, unui „pact de neagresiune”. Care e poziția Dvs. în acest sens?

— De ce nu? Trebuie doar să fie clar: un asemenea pact presupune că vom critica nu personalitatea oponentului, dar ideile lui, viziunile lui. Și faptele, desigur. Mai mult, în criticarea ideilor, nu ar trebui să intrăm într-o isterie primitivă, cum ar fi „să oprim tancurile rusești” sau „să nu-i lăsăm pe români în Chișinău”. Orice discuție trebuie orientată într-o direcție constructivă, subliniind întrebarea: ce putem face împreună pentru dezvoltarea orașului? Ce anume și cînd să întreprindem? De unde să obții bani pentru proiectele curente ale orașului? Cum să faci față moștenirii conducerii anterioare?

Pentru un asemenea pact, cu siguranță, sînt gata să semnez. Cred că ar trebui să ne așteptăm la faptul că PSRM și ”Acum” vor primi 40-45 de mandate din cele 51. Și dacă determinăm principalele puncte de contact asupra celor mai stringente probleme, atunci un astfel de acord va aduce doar beneficii pentru consiliul municipal și pentru chișinăiueni. 
 
Oare adversarii noștri vor fi împotriva adoptării Planului Urbanistic General? Sînt sigur că nu. Astăzi vorbim despre trecerea la un sistem electronic de adoptare a deciziilor și de gestionare a primăriei - mă îndoiesc că reprezentanții ”Acum” ar putea avea obiecții serioase în acest sens. Declarăm sincer că - nu vom accepta corupția și confirmăm acest lucru prin cei patru ani de experiență în consiliul municipal - oare cineva va nega cu adevărat nevoia de a lupta împotriva luării de mită? Ne opunem construcțiilor ilegale și ne dorim drumuri normale în oraș – oare cineva e împortiva acestui lucru? 
 
Așa că, haideți să ne gîndim la identificarea soluțiilor comune pentru aceste probleme. Pragmatic și fără emoții în plus… 
 
Repet, fracțiunea PSRM, timp de 4 ani, a acumulat experiență considerabilă în sensul bun al cuvîntului „negociere”. Să zicem că alocăm bani pentru parc sau pentru drum. Și aici ar trebui să fie competiție. Sau ceea ce facem noi astăzi cu gospodăria locativ-comunală, care e abordarea noastră astfel încît să nu afecteze oamenii obișnuiți? În acest sistem astăzi există aproape un miliard de lei de datorii. Este clar că aproape toate aceste întreprinderi sînt în faliment. Cu siguranță, cineva trebuie să poarte răspundere pînă la urmă, dar acest lucru, în linii mari, nu este o problemă a orașului.
 
Problema orașului este alta: cum facem ca banii strînși de la oameni să ofere beneficii pentru oameni. În curtea lor, pe strada lor, în sectorul lor. Și ce abordări ar trebui aplicate - aici se poate de discutat.
 
Pe scurt, dacă este dorință cu adevărat sinceră, rezultate pot fi obținute în cel mai scurt timp posibil.

Obligați să dea impuls

— Chișinăul are nevoie foarte mult de investiții. Cu ce poate fi atractiv Chișinăul de astăzi în acest sens?

—Da, investițiile sînt necesare și considerabile. În același timp, capitala are perspective foarte bune în ceea ce privește atragerea de investitori străini, dacă abordăm corect această problemă.
 
Chișinăul poate fi atractiv în multe domenii - de la oportunități evidente pentru turism pînă la deschiderea de noi industrii. Și perspectivele de organizare a diferitelor asocieri comune mi se par aproape nelimitate - avînd în vedere acordurile noastre internaționale și faptul că Moldova este, de fapt, singura țară din regiune care are comerț liber atît cu Uniunea Europeană, cît și cu țările CSI. O opțiune foarte interesantă poate fi și un parteneriat public-privat. În plus, este vital ca orașul să își deschidă propria agenție de dezvoltare.
 
Dar investitorii, după cum știți, au nevoie de stabilitate. Și cred că principalul mesaj pentru din partea conducerii capitalei (de dorit și din partea conducerii țării) ar trebui să fie: în oraș există reguli clare de joc, fără capcane, nimeni nu poate în niciun caz să schimbe aceste reguli „din mers”. Și astăzi sînt convins că o astfel de promisiune poate fi transpusă în realitate într-un timp foarte scurt.
 
În final, nu pot să nu menționez încă un factor. Perspectivele orașului sînt determinate, printre altele, de potențialul său uman. În ciuda anilor în care au plecat continuu ”creieri” și ”mîini” din Moldova, avem încă destui oameni activi, întreprinzători, perseverenți. Trebuie doar să li se ofere posibilitatea de a se afirma. O persoană talentată, copleșită de propriile idei, de regulă, nu știe cum și nu vrea să  își facă loc cu coatele pentru a urca pînă în vîrf. Și, profunda mea convingere este că administrația orașului este obligată să ofere unor astfel de persoane impuls și libertate pentru a crește...
Logo_MAN_CEBAN