Ambrozia le dă bătăi de cap! Ceban: „ Ambrozia este problema nu doar a municipiului Chișinău!

ion_ceban_ambrozia

Î.M.„Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, întreprinde zilnic măsuri de combatere și eliminare a ambroziei. În perioada iunie-august, pe teritoriul municipiului Chișinău au fost distruse peste 33 ha de ambrozie. Anunțul a fost făcut de primarul general, Ion Ceban, care a specificat, totuși, că acțiunile sunt insuficiente, în condițiile în care polenul acesteia se răspândește la zeci de km.

„Asta înseamnă că lanurile de ambrozie din suburbii sau raioanele din apropierea municipiului, servesc drept sursă puternică de alergen pentru toți cetățenii. Am discutat și cu primarii de suburbii, ei spun că nu dispun de finanțe, dar nici de persoane care ar nimici ambrozia”, a specificat Ceban.

Problema a fost abordată și cu fosta conducere a Ministerului Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului, declară edilul, însă soluții eficiente nu au fost găsite.

„Am solicitat ajutor și finanțare poate prin intermediul Fondului Ecologic Național. Răspunsul a fost că ei dispun de finanțe doar pentru buclete informative și pentru spoturi publicitare. Fapt, care nu ne ajută prea mult în situația dată”, declară edilul.

În context, primarul general a făcut un apel către Guvern și Parlament, prin care solicită implicare în lupta cu ambrozia.

„Solicit ajustarea cadrului legal, astfel încât să fie stabilit organul constator și modul de sancționare a celor care nu înlătură ambrozia de pe terenurile gestionate. Totodată, este necesară alocarea resurselor financiare suburbiilor și raioanelor din apropierea municipiului Chișinău, în vederea combaterii ambroziei”.

În context, primarul general a menționat că se intenționează crearea unei entități separatae, specializate în combaterea plantei. Echipa de muncitori să fie dotată cu stropitori electrice, motostropitori, pentru metode chimice și motocositoare pentru metode tehnice. De asemenea, cetățenii pot să înregistreze solicitările de înlăturare a suprafețelor unde se depistează ambrozie, pe portalul eu.chisinau.md, a menționat Ceban.

„La toate sesizările cetățenilor intervenim imediat, indiferent de cazuri, că sunt terenuri municipale sau private. Indiferent, dacă primesc eu aceste mesaje sau colegii mei. Pe portalul eu.chisinau.md, cetățenii pot scrie și informa despre depistarea locațiilor noi cu această plantă. Suntem conștienți de faptul că ambrozia dăunează sănătății multor persoane și depunem efort în continuare pentru nimicirea acesteia!”, a conchis Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN