Anunț premieră! Ceban:„În Chișinău se va desfășura primul forum economic cu peste 60 de profiluri investiționale!”

ion_ceban_liublin

Chișinăul, deschis pentru pentru investitorii atât din țară cât și cei de peste hotare. Anunțul a fost făcut de către primarul general al capitalei, Ion Ceban, în cadrul evenimentului de lansare a proiectului Move it like Lublin.

„În acest an, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, urmează a fi desfășurat forul investițional al municipiului Chișinău, primul for economic, unde vom prezenta minim 60 de profiluri investiționale, printre care foarte multe profiluri legate de mobilitate publică, parcări, tichetare și multe alte lucruri”, a specificat Ceban.

În context, edilul capitalei a subliniat că primele profiluri investiționale urmează să fie prezentate în scurt timp.

„Acum suntem în elaborare cu experții a mai multe profiluri investiționale. Urmează ca primele 20 să fie publicate în cel mai scurt timp, în română, rusă și engleză. Pe această cale invităm și partenerii europeni dar și statele membre interesate, mediul de afaceri, să urmărească forumul”, a conchis primarul general.

Logo_MAN_CEBAN