Primii colindători au adus bucurie la Primăria Municipiului Chișinău
Copii de la Școala de Arte „Maria Bieșu” din sectorul Buiucani și cei ai Ansamblului etnofolcloric „Crizantema” din cadrul Școlii de Arte „Alexei Stârcea” au adus în instituție o atmosferă de sărbătoare, interpretând colinde tradiționale.
La finalul momentelor festive, Primarul General al Capitalei, le-a mulțumit colindătorilor pentru urările de bine și prosperitate în anul ce vine, oferindu-le dulciuri în semn de apreciere.
„Dragi copii, sunteți atât de frumoși și talentați. Ați adus o atmosferă de sărbătoare și magie aici, la Primărie, cu vocile voastre pline de căldură și cu obiceiurile tradiționale. Vă dorim un an cât mai frumos, Crăciun Fericit și să rămâneți la fel de extraordinari, talentați, aspirând la noi realizări pe care le puteți obține împreună cu profesorii și părinții voștri, care trăiesc cu mari emoții pentru fiecare reușită a voastră. Să fiți cu toții sănătoși și să vă bucurați de această perioadă a anului. Sărbători Fericite alături de cei dragi și fie ca anul 2025 să fie mai bun pentru toată lumea. Vă mulțumesc pentru ceea ce sunteți. La Mulți Ani, dragii noștri!”, a transmis Ion Ceban.
În următoarele zile, la Primăria municipiului Chişinău vor sosi şi alte cete de colindători.