Primarul general Ion Ceban a venit cu unele clarități în urma zvonurilor apărute în presă că ar putea adera la unele partide sau și-ar face în viitorul apropiat propria formațiune. Ceban spune că funcția sa îi permite să facă lucruri frumoase pentru cetățeni și pentru generațiile viitoare.
„Nu sunt finanțat de cineva, nu am zis că am intenții, acum sau în viitorul apropiat să mă lansez în politică acum sau pe cont propriu.
Nu mă detașez de echipa cu care am lucrat foarte mult timp împreună. Suntem în relații bune, dar asta nu înseamnă că nu avem relații tensionate. Atunci când ține de interesele municipiului, noi putem să avem păreri diferite. Eu întotdeauna am reprezentat interesele locuitorilor capitalei”, a declarat primarul în cadrul emisiunii „Acces Direct” de la NTV.
Amintim că recent unii lideri politici au venit cu acuzații cu precum Ion Ceban ar putea să se lanseze în politică cu o altă formațiune.