Să pornim de la preţuri. Rata anuală a inflaţiei a fost de 6,8%, iar dacă intri în esenţă şi descifrezi ce se ascunde în spatele acestei cifre, te convingi că şi în 2025 nivelul de viaţă a continuat să scadă. Astfel, preţurile la produsele alimentare s-au majorat cu 5,6%. La concret, preţurile la fructe proaspete au crescut cu 20,1%, la ouă – cu 20%, la peşte şi conserve din peşte – cu 11,6% etc. Cu 2,3% au crescut şi preţurile la mărfurile nealimentare. Astfel, preţurile la tricotaje au crescut cu 5,7%, la ţesături – cu 5,5%, la încălţăminte – cu 5,3%, la confecţii – cu 5,1%, la materiale de construcţie – cu 4,2% etc. În acelaşi timp, tarifele la servicii s-au majorat cu 14,9%, ceea ce a afectat direct cea mai mare parte a populaţiei.    

În 2025 a continuat să se reducă numărul populaţiei ocupate. În decurs de doar un an acest indicator a coborât de la 853 000 la 774 000 persoane. Oamenii continuă să plece peste hotare în căutarea unui loc de muncă, iar numărul populaţiei se reduce rapid. În 2025, oficial, numărul populaţiei RM s-a redus cu circa 29 000. În realitate, situaţia e mult mai gravă. Doar în primele 100 de zile ale anului 2026 populaţia Republicii Moldova s-a redus cu 7 821 persoane, dintre care 4,5 mii au plecat pentru totdeauna. Ţara pierde 46 de oameni pe zi sau doi – pe oră.

Economia e la pământ, iar importurile continuă să crească într-un ritm galopant. Doar în 2025 importurile au crescut cu 20,5%, însumând 10 921,6 mil. dolari. Importurile au fost de 2,9 ori mai mari decât exporturile, iar gradul de acoperire a importurilor prin exporturi a fost de doar 34,6%. În rezultat, în 2025, deficitul balanţei comerciale a înregistrat o creştere de 29,6% – de la -5 510,1 mil. dolari în 2024 la -7 138,9 mil. dolari.

Tot mai îngrijorătoare e şi situaţia legată de datoria de stat. PAS a continuat să o crească şi în 2025, ea ajungând la nivelul de 132,8 miliarde lei. În doar un an datoria de stat a înregistrat o majorare cu 9,4%. Datoria de stat internă a ajuns să constituie 52 miliarde lei, iar cea externă – 80,8 miliarde lei (4,8 miliarde dolari SUA). Şi în acest an, PAS planifică să facă împrumuturi de minimum 17 miliarde de lei. Apropo, în primele trei luni ale anului curent, datoria de stat a crescut cu circa 10 miliarde de lei şi a depăşit deja nivelul de 142 miliarde de lei. Creşte continuu şi presiunea deservirii datoriei externe, în acest sens fiind folosite activele valutare de rezervă ale Băncii Naţionale a Moldovei. Acestea s-au micşorat în 2025 cu 2,7%, ajungând la nivelul de 5,1 miliarde euro.  

Chiar dacă PAS se laudă cu creşterea înregistrată în unele domenii de activitate economică în 2025 (cum ar fi, spre exemplu, construcţiile), în alte domenii importante descreşterile sunt evidente. Spre exemplu, în 2025 piaţa imobiliară a descrescut cu 7,2%, serviciile de transport şi depozitare – cu 7,2%, comerţul intern – cu 2% etc.

Nici la indicatori macroeconomici situaţia nu e mai bună. Iar cel mai îngrijorător indicator din acest punct de vedere este deficitul contului curent, care în 2025 s-a majorat cu circa 32,7%, atingând 4 miliarde dolari (19,6% din PIB).

Toate cele menţionate arată cât de gravă este situaţia în domenii de maximă importanţă din punct de vedere economic. Cu alte cuvinte, în loc de „vremurile bune” promise de PAS, asistăm la o degradare tot mai evidentă a situaţiei, la distrugerea economiei şi la aprofundarea sărăciei.

The post Cum arată în cifre „vremurile bune” promise de PAS appeared first on Ion Ceban.

Perioade de timp, Chișinăul a crescut mult, dar nu întotdeauna echilibrat. În unele zone s-a construit mai repede decât s-au dezvoltat școlile, grădinițele, spațiile publice, trotuarele sau infrastructura de bază. În altele, spațiile dintre blocuri au rămas neîngrijite, terenurile au fost ocupate haotic, iar cartierele au început să funcționeze mai degrabă ca locuri de dormit decât ca părți complete ale orașului. Tocmai de aceea, una dintre cele mai importante direcții pentru anii următori trebuie să fie această schimbare de logică: Chișinăul nu mai poate fi doar un oraș care se extinde; trebuie să devină un oraș care își repară și își completează cartierele.

Aceasta este, în fond, ideea orașului proximității. Un oraș în care locuirea nu este ruptă de servicii, de mobilitate, de spațiul public și de viața de zi cu zi. Un oraș în care oamenii nu trebuie să traverseze jumătate de oraș pentru lucrurile de bază. Un oraș în care cartierul nu este doar un decor rezidențial, ci o unitate urbană vie, funcțională și recognoscibilă.

1. Cartierul nu poate rămâne doar un loc de dormit

Una dintre marile probleme ale Chișinăului este că prea multe zone rezidențiale funcționează încă într-o logică limitată: oamenii locuiesc acolo, dar pentru muncă, cumpărături, servicii, cultură sau recreere sunt obligați să se deplaseze în alte părți ale orașului. Asta înseamnă trafic mai mare, timp pierdut, presiune pe infrastructură și o viață urbană mai obositoare decât ar trebui să fie.

Un cartier modern trebuie să fie mai mult decât un ansamblu de blocuri. El trebuie să ofere acces la funcțiuni de proximitate, la servicii de bază, la spații de întâlnire și la o minimă autonomie urbană. Nu toate cartierele trebuie să arate la fel și nici să aibă aceeași densitate de funcțiuni, dar toate trebuie să fie gândite ca părți active ale orașului. Aici se află una dintre marile mize ale dezvoltării viitoare: trecerea de la cartierul rezidențial pasiv la cartierul urban viu.

2. Locuirea trebuie legată de servicii și de calitatea vieții

Multă vreme, dezvoltarea a fost măsurată aproape exclusiv prin cantitate: câte apartamente s-au construit, câte blocuri au apărut, cât teren a fost ocupat. Dar orașul nu se dezvoltă corect doar pentru că se construiește mult. Orașul se dezvoltă corect atunci când locuințele noi sunt susținute de școli, grădinițe, centre medicale, comerț de proximitate, spații verzi și legături funcționale cu restul orașului.

Chișinăul are nevoie de această schimbare de accent: de la numărul de metri pătrați construiți la calitatea vieții pe care o oferă cartierele. Dezvoltarea locuirii trebuie corelată mult mai riguros cu rețeaua de servicii. Nu doar ca discurs, ci ca regulă de planificare. Cartierele bune nu sunt cele în care s-a construit repede, ci cele în care oamenii pot trăi bine.

3. Spațiile dintre blocuri trebuie recuperate

Una dintre cele mai mari rezerve de calitate urbană ale Chișinăului se află chiar în interiorul cartierelor existente. Spațiile dintre blocuri, curțile interioare, terenurile reziduale, aliniamentele verzi și zonele astăzi ocupate haotic pot deveni suportul unei regenerări reale.

Un cartier nu este definit doar de clădiri. Este definit și de ceea ce se întâmplă între ele. Acolo se joacă copiii, circulă pietonii, se formează siguranța cotidiană și se construiește sentimentul de apartenență. Când aceste spații sunt degradate sau abandonate, cartierul pierde din demnitate. Când sunt recuperate, reamenajate și puse în valoare, efectul este imediat și profund.

Chișinăul are nevoie de un program serios de intervenție în aceste spații: mai multă vegetație, trasee pietonale clare, iluminat, locuri de stat, spații de joacă, drenaj, mobilier urban și o gestionare mai ordonată a accesului auto. Acolo se poate face, uneori, mai mult bine urban decât printr-un proiect mare și costisitor.

4. Mobilitatea trebuie gândită din cartier spre oraș

Problemele de trafic ale Chișinăului nu pot fi rezolvate doar prin lărgiri de artere sau prin intervenții în punctele cele mai aglomerate. Ele trebuie privite și din interiorul cartierelor. Cum ajunge un copil la școală. Cum ajunge un locuitor la transportul public. Cum se merge pe jos până la cel mai apropiat serviciu. Cum sunt conectate cartierele între ele.

Orașul nu poate fi gândit doar de la centru spre exterior. El trebuie gândit și de la viața de zi cu zi a cartierului spre restul rețelei urbane. Asta înseamnă trotuare continue, conexiuni mai bune către transportul public, trasee pietonale sigure și o distribuție mai echilibrată a funcțiunilor. Cu cât mai multe nevoi pot fi rezolvate în proximitate, cu atât mai puțină presiune va fi pe întregul sistem de trafic.

5. Noile dezvoltări trebuie să completeze orașul, nu doar să consume teren

Chișinăul are nevoie de o regulă nouă și foarte clară: orice dezvoltare nouă trebuie să contribuie la oraș, nu doar să ocupe teren și să adauge volum construit. Noile ansambluri trebuie să fie evaluate nu doar după indicatorii urbanistici sau după calitatea arhitecturii, ci și după capacitatea lor de a completa infrastructura, serviciile și mobilitatea.

Aceasta este una dintre schimbările de viziune de care orașul are nevoie: trecerea de la dezvoltare permisivă la dezvoltare responsabilă. Nu este vorba despre a bloca investițiile, ci despre a le așeza într-o logică mai matură. Orașul nu își mai poate permite să corecteze mereu, după faptă, ceea ce nu a fost cerut corect din start.

6. Viitorul orașului depinde de calitatea cartierelor sale

Deseori, dezbaterea despre dezvoltarea urbană este captată de temele mari: centrul, proiectele emblematice, marile bulevarde, investițiile vizibile. Dar orașul real se trăiește în cartiere. Acolo se măsoară timpul pierdut, confortul zilnic, accesul la educație, calitatea spațiului public și încrederea oamenilor că orașul lucrează pentru ei.

De aceea, viitorul Chișinăului nu poate fi redus la câteva proiecte mari. El depinde de capacitatea orașului de a-și repara țesutul cotidian. Un oraș bine condus nu este doar un oraș care construiește mult, ci unul care își face cartierele mai funcționale, mai echilibrate, mai accesibile și mai bine întreținute.

În concluzie

Chișinăul următorilor ani trebuie să fie gândit ca un oraș al cartierelor vii. Un oraș în care locuirea nu mai este separată de servicii, în care spațiile dintre blocuri sunt recuperate, în care mobilitatea pornește de la nevoile reale ale oamenilor și în care dezvoltările noi completează orașul, nu îl apasă.

Aceasta nu este doar o viziune urbanistică. Este și o alegere de administrație. Pentru că marile schimbări nu se văd doar în proiecte spectaculoase, ci în felul în care oamenii simt, zi de zi, că orașul devine mai locuibil, mai apropiat și mai coerent. Dacă această direcție va fi urmată cu seriozitate, Chișinăul are șansa să treacă de la un model de creștere fragmentată la unul de dezvoltare urbană matură. Iar aceasta ar putea fi una dintre cele mai importante schimbări pentru viitorul orașului.

The post Chișinăul cartierelor vii: de la orașul care se extinde la orașul care învață să trăiască mai bine appeared first on Ion Ceban.

Conceptual, consider că reintegrarea ar trebui să se producă treptat şi să înceapă de la crearea spaţiilor comune pe dimensiunile unde nu există mari obstacole. Astfel, în primul rând, autorităţile de la Chişinău şi administraţia de la Tiraspol ar trebui să se concentreze pe crearea unui spaţiu umanitar comun, apoi pe unificarea sistemelor de asistenţă şi protecţie socială. Aici, nu ar trebui să apară careva probleme majore, iar dacă şi vor apărea, ele vor putea fi gestionate pe parcurs.

La etapa următoare, ar trebui unificate sistemele judecătoresc şi al procuraturii. Dacă se va reuşi depăşirea rezistenţei interne pe care eventual o vor opune reprezentanţii acestor sisteme, procesul va decurge relativ uşor.

Ulterior, ar urma să se creeze spaţiul economic comun. Aici ar putea apărea unele impedimente şi trebuie să o spunem deschis că tot timpul au existat interese economice legate de regiunea transnistreană. Crearea spaţiului economic comun va necesita mult mai mult efort decât în cazul creării spaţiului umanitar comun sau în cazul unificării sistemelor judecătoresc şi al procuraturii. Misiunea va fi grea, dar nu imposibilă.

Următorul pas logic ar fi unificarea sistemelor de asigurare a ordinii publice, de apărare şi de asigurare a securităţii naţionale. Aceste procese ar urma să fie sincronizate cu cel de retragere a trupelor, armamentului şi muniţiilor ruse stocate în regiunea transnistreană. Iar pentru reuşita acestui proces Republica Moldova trebuie să revină la Declaraţia finală adoptată în cadrul Summitului OSCE de la Istanbul din 1999 şi să insiste pe respectarea angajamentelor asumate de Rusia atunci.

Unificarea sistemelor politice de pe ambele maluri ale Nistrului ar trebui să se producă la ultima etapă, atunci când deja procesul de reintegrare va fi aproape finalizat. Şi în acest proces va trebui să se ţină cont de statutul ce-i va reveni regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova. În funcţie de acest statut, se vor stabili inclusiv şi particularităţile sistemului electoral ce va fi aplicat în continuare.

Desigur, toate aceste procese trebuie să fie însoţite de un amplu proces de democratizare a regiunii transnistrene. Nu este exclus ca, la un moment dat, să constatăm că procesul de democratizare a regiunii transnistrene va fi o derivată directă a tuturor celorlalte procese menţionate mai sus, un rezultat logic al eforturilor depuse pe alte dimensiuni relevante.

Şi toate acestea vor trebui să aibă loc pe fondalul unui dialog activ şi constructiv dintre Chişiău şi Tiraspol. Căci astfel de decizii pot genera efecte pozitive numai dacă reprezintă rezultatul unui consens şi a unui efort comun.

The post Momentele importante de care ar trebui să se ţină cont în procesul de reintegrare teritorială a Republicii Moldova appeared first on Ion Ceban.

Ce înseamnă, din punct de vedere al tehnologiilor politice, manipularea opiniei publice prin folosirea armei psihologice – războiul? La concret, specialişti cu o bună pregătire elaborează un set de mesaje care exploatează prejudecăţile, temerile şi nevoile populaţiei, iar scopul final este de a induce o tensiune nervoasă în societate. În astfel de situaţii, fricile ce-i sunt induse cetăţeanului urcă pe primul loc în preocupările şi grijile sale. Iar odată ce acest rezultat este obţinut, cei ce induc intenţionat această stare de spirit în societate, vin cu soluţii. Soluţiile, evident, sunt pe măsura aşteptărilor cetăţenilor. Iar pentru ca totul să fie executat cu maximă precizie, se apelează la instrumentariul sociologic. Sociologii sunt acei care măsoară nivelul fricii induse în societate şi tot ei sunt cei ce testează mesajele ce vor fi oferite ulterior cetăţenilor ca şi soluţie.

În politică, războiul ca armă psihologică este folosit şi pentru demoralizarea oponenţilor şi a alegătorilor acestora prin inducerea unei stări de confuzie. Deseori, oponenţilor le este creată intenţionat o imagine anume în contextul unui sau altui război, cu scopul de a determina alegătorii să se disocieze de aceştia.

Cele mai des utilizate tehnici de către cei ce folosesc războiul ca armă psihologică sunt:războiul informaţional, propaganda, manipularea emoţională şi crearea unor false naraţiuni. Prin aceste instrumente se încearcă a influenţa comportamentul şi atitudinea oponenţilor politici, dar şi a alegătorilor. Iar scopul final urmărit este anihilarea voinţei de luptă şi obţinerea conformării acelor reguli, care convin politicienilor ce folosesc războiul ca armă psihologică urmărind scopuri politice.

De ce am considerat necesar să deschid aceste paranteze care ţin mai mult de meseria consultanţilor politici, a specialiştilor în tehnologii politice şi electorale? Pentru că în ultimii ani tema războiului e una predominantă în mediul politic. Voi face o precizare importantă – de patru ani, în ţara vecină e război şi eu personal nu o dată am condamnat acest război nedrept şi am optat constant pentru încetarea lui cât mai repede posibil. Pentru că e inadmisibil să moară atâţia oameni nevinovaţi. Aceasta e poziţia mea pe care am făcut-o publică cu diferite ocazii. Şi alţi politicieni au procedat de aceeaşi manieră. Unii însă, în mod cinic, au exploatat şi continuă să exploateze tema războiului în scop politic. Şi pentru aceasta periodic sunt inventate războaie: hibride, cognitive etc. În această situaţie, am considerat necesar să deschid unele paranteze şi să explic ce înseamnă războiul din punctul de vedere al tehnologiilor politice. Poate că aceasta îi va ajuta pe unii să privească cu alţi ochi la cele ce se întâmplă în jur.

The post Tema războiul în discursurile publice ale politicienilor. Care sunt adevăratele mize appeared first on Ion Ceban.