Perioade de timp, Chișinăul a crescut mult, dar nu întotdeauna echilibrat. În unele zone s-a construit mai repede decât s-au dezvoltat școlile, grădinițele, spațiile publice, trotuarele sau infrastructura de bază. În altele, spațiile dintre blocuri au rămas neîngrijite, terenurile au fost ocupate haotic, iar cartierele au început să funcționeze mai degrabă ca locuri de dormit decât ca părți complete ale orașului. Tocmai de aceea, una dintre cele mai importante direcții pentru anii următori trebuie să fie această schimbare de logică: Chișinăul nu mai poate fi doar un oraș care se extinde; trebuie să devină un oraș care își repară și își completează cartierele.

Aceasta este, în fond, ideea orașului proximității. Un oraș în care locuirea nu este ruptă de servicii, de mobilitate, de spațiul public și de viața de zi cu zi. Un oraș în care oamenii nu trebuie să traverseze jumătate de oraș pentru lucrurile de bază. Un oraș în care cartierul nu este doar un decor rezidențial, ci o unitate urbană vie, funcțională și recognoscibilă.

1. Cartierul nu poate rămâne doar un loc de dormit

Una dintre marile probleme ale Chișinăului este că prea multe zone rezidențiale funcționează încă într-o logică limitată: oamenii locuiesc acolo, dar pentru muncă, cumpărături, servicii, cultură sau recreere sunt obligați să se deplaseze în alte părți ale orașului. Asta înseamnă trafic mai mare, timp pierdut, presiune pe infrastructură și o viață urbană mai obositoare decât ar trebui să fie.

Un cartier modern trebuie să fie mai mult decât un ansamblu de blocuri. El trebuie să ofere acces la funcțiuni de proximitate, la servicii de bază, la spații de întâlnire și la o minimă autonomie urbană. Nu toate cartierele trebuie să arate la fel și nici să aibă aceeași densitate de funcțiuni, dar toate trebuie să fie gândite ca părți active ale orașului. Aici se află una dintre marile mize ale dezvoltării viitoare: trecerea de la cartierul rezidențial pasiv la cartierul urban viu.

2. Locuirea trebuie legată de servicii și de calitatea vieții

Multă vreme, dezvoltarea a fost măsurată aproape exclusiv prin cantitate: câte apartamente s-au construit, câte blocuri au apărut, cât teren a fost ocupat. Dar orașul nu se dezvoltă corect doar pentru că se construiește mult. Orașul se dezvoltă corect atunci când locuințele noi sunt susținute de școli, grădinițe, centre medicale, comerț de proximitate, spații verzi și legături funcționale cu restul orașului.

Chișinăul are nevoie de această schimbare de accent: de la numărul de metri pătrați construiți la calitatea vieții pe care o oferă cartierele. Dezvoltarea locuirii trebuie corelată mult mai riguros cu rețeaua de servicii. Nu doar ca discurs, ci ca regulă de planificare. Cartierele bune nu sunt cele în care s-a construit repede, ci cele în care oamenii pot trăi bine.

3. Spațiile dintre blocuri trebuie recuperate

Una dintre cele mai mari rezerve de calitate urbană ale Chișinăului se află chiar în interiorul cartierelor existente. Spațiile dintre blocuri, curțile interioare, terenurile reziduale, aliniamentele verzi și zonele astăzi ocupate haotic pot deveni suportul unei regenerări reale.

Un cartier nu este definit doar de clădiri. Este definit și de ceea ce se întâmplă între ele. Acolo se joacă copiii, circulă pietonii, se formează siguranța cotidiană și se construiește sentimentul de apartenență. Când aceste spații sunt degradate sau abandonate, cartierul pierde din demnitate. Când sunt recuperate, reamenajate și puse în valoare, efectul este imediat și profund.

Chișinăul are nevoie de un program serios de intervenție în aceste spații: mai multă vegetație, trasee pietonale clare, iluminat, locuri de stat, spații de joacă, drenaj, mobilier urban și o gestionare mai ordonată a accesului auto. Acolo se poate face, uneori, mai mult bine urban decât printr-un proiect mare și costisitor.

4. Mobilitatea trebuie gândită din cartier spre oraș

Problemele de trafic ale Chișinăului nu pot fi rezolvate doar prin lărgiri de artere sau prin intervenții în punctele cele mai aglomerate. Ele trebuie privite și din interiorul cartierelor. Cum ajunge un copil la școală. Cum ajunge un locuitor la transportul public. Cum se merge pe jos până la cel mai apropiat serviciu. Cum sunt conectate cartierele între ele.

Orașul nu poate fi gândit doar de la centru spre exterior. El trebuie gândit și de la viața de zi cu zi a cartierului spre restul rețelei urbane. Asta înseamnă trotuare continue, conexiuni mai bune către transportul public, trasee pietonale sigure și o distribuție mai echilibrată a funcțiunilor. Cu cât mai multe nevoi pot fi rezolvate în proximitate, cu atât mai puțină presiune va fi pe întregul sistem de trafic.

5. Noile dezvoltări trebuie să completeze orașul, nu doar să consume teren

Chișinăul are nevoie de o regulă nouă și foarte clară: orice dezvoltare nouă trebuie să contribuie la oraș, nu doar să ocupe teren și să adauge volum construit. Noile ansambluri trebuie să fie evaluate nu doar după indicatorii urbanistici sau după calitatea arhitecturii, ci și după capacitatea lor de a completa infrastructura, serviciile și mobilitatea.

Aceasta este una dintre schimbările de viziune de care orașul are nevoie: trecerea de la dezvoltare permisivă la dezvoltare responsabilă. Nu este vorba despre a bloca investițiile, ci despre a le așeza într-o logică mai matură. Orașul nu își mai poate permite să corecteze mereu, după faptă, ceea ce nu a fost cerut corect din start.

6. Viitorul orașului depinde de calitatea cartierelor sale

Deseori, dezbaterea despre dezvoltarea urbană este captată de temele mari: centrul, proiectele emblematice, marile bulevarde, investițiile vizibile. Dar orașul real se trăiește în cartiere. Acolo se măsoară timpul pierdut, confortul zilnic, accesul la educație, calitatea spațiului public și încrederea oamenilor că orașul lucrează pentru ei.

De aceea, viitorul Chișinăului nu poate fi redus la câteva proiecte mari. El depinde de capacitatea orașului de a-și repara țesutul cotidian. Un oraș bine condus nu este doar un oraș care construiește mult, ci unul care își face cartierele mai funcționale, mai echilibrate, mai accesibile și mai bine întreținute.

În concluzie

Chișinăul următorilor ani trebuie să fie gândit ca un oraș al cartierelor vii. Un oraș în care locuirea nu mai este separată de servicii, în care spațiile dintre blocuri sunt recuperate, în care mobilitatea pornește de la nevoile reale ale oamenilor și în care dezvoltările noi completează orașul, nu îl apasă.

Aceasta nu este doar o viziune urbanistică. Este și o alegere de administrație. Pentru că marile schimbări nu se văd doar în proiecte spectaculoase, ci în felul în care oamenii simt, zi de zi, că orașul devine mai locuibil, mai apropiat și mai coerent. Dacă această direcție va fi urmată cu seriozitate, Chișinăul are șansa să treacă de la un model de creștere fragmentată la unul de dezvoltare urbană matură. Iar aceasta ar putea fi una dintre cele mai importante schimbări pentru viitorul orașului.

The post Chișinăul cartierelor vii: de la orașul care se extinde la orașul care învață să trăiască mai bine appeared first on Ion Ceban.

Dezvoltarea centrului Chișinăului nu mai poate fi tratată nici ca o simplă temă de conservare, nici ca o zonă disponibilă pentru intervenţii întâmplătoare. Oraşul are nevoie de o abordare matură, în care patrimoniul să fie protejat cu rigoare, iar potenţialul economic al centrului să fie pus în valoare în mod inteligent. Miza este mare: în centrul oraşului există un teritoriu de aproximativ 700 de hectare, iar acest teritoriu – nucleul istoric al Chișinăului are statut de monument de importanţă naţională, fiind inclus în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat. Asta înseamnă că orice discuţie despre dezvoltare trebuie purtată în interiorul unei obligaţii foarte clare: patrimoniul trebuie apărat, dar centrul nu poate fi lăsat să moară economic şi social. 

Problema reală nu este dacă trebuie de ales între protecţie şi dezvoltare. Problema este cum poate fi obţinut echilibrul dintre ele. Pentru Chișinău, acesta este poate unul dintre cele mai importante teste de maturitate urbană. Un centru istoric degradat, subutilizat, cu gospodării improvizate, curţi neîngrijite şi spaţii lipsite de funcţiune urbană este un eşec atât al conservării, cât şi al interdicţiilor exagerate. În acelaşi timp, un centru agresat de intervenţii disproporţionate, fără respect pentru ţesutul istoric, ar însemna pierderea unui bun irepetabil. Tocmai de aceea, dezvoltarea centrului trebuie gândită ca un proiect de regenerare urbană cu disciplină patrimonială.

1. Patrimoniul trebuie tratat ca fundaţie a dezvoltării

Prima regulă este simplă: centrul istoric nu poate fi dezvoltat împotriva propriei sale identităţi. Trama stradală, raportul dintre spaţiile construite şi cele libere, curţile, fronturile şi percepţia de ansamblu trebuie considerate elemente de structură urbană, nu obstacole în calea investiţiilor. A proteja patrimoniul înseamnă a înţelege că valoarea acestui teritoriu vine tocmai din caracterul său istoric şi din specificul lui urban.

De aceea, direcţia corectă nu este înlocuirea vechiului cu noul, ci valorificarea patrimoniului existent. Clădirile istorice trebuie restaurate, reabilitate şi readuse în circuitul oraşului. Intervenţiile noi trebuie să fie atent calibrate şi să contribuie la coerenţa locului. Într-un centru istoric, dezvoltarea nu înseamnă libertate totală de construire, ci capacitatea de a construi fără a distruge.

2. Protecţia nu trebuie să însemne stagnare

În acelaşi timp, este limpede că centrul nu poate rămâne blocat într-o logică defensivă. Un centru istoric nu trăieşte prin interdicţii, ci prin funcţiuni. Dacă o zonă atât de mare din inima oraşului rămâne slab utilizată, ceea ce se întâmplă în ultimii 30 ani, degradată sau fără suficientă viaţă urbană, atunci oraşul pierde dublu: pierde patrimoniu şi pierde energie economică.

Este păcat ca un asemenea teritoriu să stea mort, când ar putea deveni unul dintre cele mai valoroase spaţii ale oraşului. Nu poate fi acceptată ideea că centrul trebuie doar „păzit”, în timp ce în ogrăzi persistă sărăcia, anexele improvizate şi utilizările precare. Un centru protejat, dar inert, nu este un succes. Un centru protejat şi viu, în schimb, poate deveni motor de dezvoltare urbană, culturală şi economică.

3. Regenerarea economică trebuie să fie una dintre priorităţi

Centrul Chișinăului trebuie să redevină un teritoriu în care se merită să locuieşti, să investeşti, să munceşti şi să petreci timp. Asta înseamnă reactivarea parterelor, revitalizarea spaţiilor comerciale, susţinerea serviciilor urbane de calitate, dezvoltarea activităţilor culturale şi creative, încurajarea gastronomiei urbane şi a funcţiunilor care aduc oamenii în centru şi după programul de lucru.

Valoarea economică a patrimoniului nu trebuie ignorată. Dimpotrivă, ea trebuie înţeleasă şi utilizată corect. O clădire restaurată şi bine folosită produce venit, atrage activitate, ridică valoarea zonei şi generează întreţinere pe termen lung. O clădire abandonată sau ocupată improvizat produce degradare şi descurajează tot ce este bun în jurul ei. Aici trebuie schimbată logica: de la tolerarea declinului la stimularea revitalizării. Şi când se discută despre stimulare, ne referim şi la programele locale şi cele guvernamentale, fiecare in măsura responsabilităţii de patrimonial municipal şi al statului.

4. Curţile interioare şi spaţiile degradate trebuie să intre în programul real de transformare

Una dintre marile vulnerabilităţi ale centrului nu se vede întotdeauna din stradă. În spatele fronturilor istorice există adesea curţi degradate, construcţii parazitare, depozitări improvizate, spaţii tehnice expuse şi lipsă de ordine urbană. Tocmai de aceea, revitalizarea centrului nu poate fi doar o operaţiune de faţadă.

Curţile interioare trebuie să devină o temă urbanistică în sine. Ele trebuie degajate de improvizaţii, reamenajate şi aduse la un nivel de demnitate urbană compatibil cu statutul zonei. Fără această muncă atentă, orice discurs despre regenerare rămâne incomplet. Un centru viu nu se construieşte doar prin proiecte mari, ci şi prin corectarea spaţiilor mici, dar esenţiale pentru viaţa de zi cu zi.

5. Trebuie păstrată locuirea şi adusă viaţă permanentă în centru

Un alt principiu important este menţinerea centrului ca teritoriu locuit. Dacă centrul devine doar un spaţiu de tranzit, de birouri sau de consum, el se goleşte de viaţă reală. Oraşele cele mai valoroase sunt cele în care centrul rămâne mixt: cu locuire, servicii, cultură, muncă şi spaţii publice utilizate constant.

Pentru Chișinău asta înseamnă că dezvoltarea centrului trebuie să urmărească nu doar restaurarea fondului construit, ci şi crearea unor condiţii reale pentru locuire de calitate. Un centru în care oamenii trăiesc este un centru mai sigur, mai activ şi mai rezistent la degradare.

6. În anumite zone, intervenţiile contemporane pot fi posibile, dar cu mare prudenţă.

Protecţia centrului nu înseamnă că întreg teritoriul trebuie tratat uniform. Există zone foarte sensibile, unde regula trebuie să fie conservarea strictă a caracterului istoric. Dar există şi porţiuni alterate, zone de contact, fragmente urbane deja marcate de prezenţa unor clădiri mai înalte, unde, cu mare atenţie, ar putea fi analizate intervenţii contemporane şi volume mai generoase.

Aceasta nu trebuie înţeleasă ca deschidere pentru excese, ci ca o abordare realistă. În anumite locuri, peisajul urban include deja asemenea înălţimi. Acolo, dacă intervenţiile sunt bine studiate, bine amplasate şi corect raportate la context, ele pot contribui la dezvoltarea economică a zonei fără a afecta nucleul sensibil. Important este ca această posibilitate să fie tratată punctual, reglementat şi profesionist, nu arbitrar.

În concluzie

Centrul Chișinăului trebuie dezvoltat în aşa fel încât să fie, în acelaşi timp, protejat şi viu. Asta înseamnă respect strict pentru patrimoniu, dar şi curaj administrativ de a pune în mişcare reabilitarea, investiţia şi regenerarea urbană. Direcţia corectă este una clară: restaurare în locul degradării, funcţiuni vii în locul abandonului, ordine urbană în locul improvizaţiei şi intervenţii atent controlate acolo unde oraşul poate primi, fără a-şi pierde identitatea, şi arhitectură contemporană.

Miza nu este doar imaginea centrului. Miza este felul în care Chișinăul îşi înţelege propria valoare şi propria capacitate de a transforma un teritoriu istoric major într-un spaţiu demn, atractiv şi activ. Dacă acest echilibru va fi găsit, centrul nu va mai fi un loc al degradării tolerate, ci unul dintre cele mai puternice argumente pentru viitorul oraşului.

The post Centrul Chișinăului: protecţie, investiţie şi viaţă urbană appeared first on Ion Ceban.

1. Chișinăul trebuie gândit ca o capitală metropolitană

Una dintre cele mai importante concluzii este că oraşul nu mai poate fi privit doar în limitele lui administrative. Faptul că au fost elaborate separat studii privind cooperarea teritorială şi dezvoltarea teritorială arată că se porneşte de la o realitate evidentă: Chișinăul funcţionează deja la scară metropolitană. Oamenii locuiesc într-o localitate, lucrează în alta, folosesc servicii în altă parte, iar presiunea rezidenţială, economică şi de mobilitate depăşeşte demult graniţele administrative clasice.

Prima lecţie importantă: Chișinăul nu mai poate fi guvernat doar ca un oraş central cu suburbii-satelit. El trebuie gândit ca un pol metropolitan, cu politici coordonate pentru teritoriu, mobilitate, locuire, servicii şi dezvoltare economică.

2. Dezvoltarea nu mai poate însemna doar extindere

Din studiile privind dezvoltarea teritorială, locuirea, economia şi serviciile publice se desprinde o altă concluzie importantă: viitorul Chișinăului nu poate fi construit doar prin extindere continuă şi prin consum de teren. Direcţia sugerată este una de dezvoltare mai compactă, mai echilibrată şi mai bazată pe regenerare urbană.

Cu alte cuvinte, oraşul nu mai poate merge la nesfârşit pe aceeaşi formulă: construcţii noi la periferie, densificări necontrolate, cartiere care cresc mai repede decât infrastructura şi diferenţe tot mai mari între zonele bine dezvoltate şi cele rămase în urmă. Mesajul care se desprinde din studii este că Chișinăul trebuie să facă mai întâi ordine în interior: să reconvertească terenuri subutilizate, să regenereze zone degradate şi să completeze mai inteligent ţesutul urban existent.

Avem nevoie nu doar de „mai multă dezvoltare”, ci de mai multă coerenţă urbană. Oraşul nu are nevoie doar de creştere – are nevoie de creştere cu sens.

3. Locuirea trebuie legată de servicii şi de calitatea vieţii

Prezenţa unui studiu separat despre locuire, alături de cele privind serviciile publice şi socio-demografia, arată că noul PUG nu tratează locuinţa doar ca obiect imobiliar, ci ca parte a habitatului urban. Asta înseamnă că dezvoltarea oraşului nu trebuie măsurată doar prin numărul de apartamente sau de blocuri noi, ci prin calitatea vieţii pe care aceste cartiere o oferă oamenilor.

Pentru Chișinău aceasta se traduce într-o nevoie clară: cartiere mai bine echipate, cu acces real la şcoli, grădiniţe, sănătate, spaţii publice, comerţ de proximitate şi infrastructură funcţională. Cu alte cuvinte, oraşul viitor nu trebuie să fie doar un oraş în care se construieşte mult, ci unul în care se trăieşte mai bine. Iar aceasta este, în fond, una dintre cele mai importante provocări pentru orice administraţie locală serioasă.

4. Mobilitatea devine o temă de structură, nu doar de trafic

Mobilitatea este una dintre cheile reorganizării oraşului. Chișinăul nu mai poate trata transportul doar ca o problemă de ambuteiaje sau de lărgire a unor artere. Mobilitatea trebuie legată de forma oraşului, de distribuţia locuirii, de localizarea serviciilor şi de relaţia cu localităţile din jur.

Aceasta înseamnă că viitorul oraşului nu poate fi construit exclusiv în jurul automobilului. Direcţia care se desprinde este cea a unui oraş mai bine conectat prin transport public, mai accesibil între cartiere şi mai inteligent în relaţia dintre centru, periferii şi suburbii. Gândim nu doar „cum fluidizăm traficul”, ci cum asigurăm accesibilitate urbană pentru oameni.

5. Infrastructura şi serviciile publice trebuie modernizate ca sistem

Studiile privind infrastructura edilitară şi serviciile publice transmit un mesaj simplu, dar esenţial: Chișinăul nu poate deveni un oraş modern dacă infrastructura sa de bază rămâne inegală, depăşită şi tratată doar în regim de avarie. Apa, canalizarea, energia, termoficarea, reţelele edilitare şi serviciile publice trebuie gândite împreună, ca un sistem care susţine dezvoltarea urbană, nu doar ca domenii în care se intervine punctual când apare o criză.

Oraşele se blochează nu doar din lipsă de viziune, ci şi din lipsă de infrastructură capabilă să susţină acea viziune. De aceea, un oraş care vrea să crească sănătos trebuie să investească nu doar în imagine şi proiecte vizibile, ci şi în baza sa funcţională.

6. Mediul şi patrimoniul natural trebuie să fie în inima planificării

Studiile privind protecţia mediului, riscurile naturale şi patrimoniul natural arată că dezvoltarea Chișinăului nu mai poate fi gândită ignorând spaţiile verzi, zonele sensibile şi vulnerabilităţile de mediu. Oraşul viitor nu poate trata natura ca pe o rezervă de teren rămasă între construcţii, ci trebuie să o integreze în structura lui de bază.

Acesta înseamnă un oraş mai atent la spaţiile verzi, la calitatea mediului, la riscurile naturale şi la nevoia de a construi rezilienţă urbană. Pentru Chișinău aceasta nu este o temă decorativă, ci una de sănătate publică, siguranţă şi calitate a vieţii.

7. Oraşul trebuie condus pe bază de date, nu doar de instinct administrativ

Faptul că procesul începe şi cu un studiu sociologic al locuitorilor, şi cu unul socio-demografic arată că noul PUG se sprijină nu doar pe terenuri şi hărţi, ci şi pe înţelegerea oraşului real: cine locuieşte aici, cum se schimbă populaţia, ce nevoi are şi ce dezechilibre se acumulează.

Aceasta este poate una dintre cele mai importante schimbări de logică. Un oraş modern trebuie condus pe bază de date, nu doar de impresii, presiuni de moment sau soluţii de conjunctură. Asta înseamnă administraţie mai matură, decizii mai bine fundamentate şi politici locale mai greu de capturat de interese înguste.

Ca şi concluzie – noul PUG conturează un Chișinău care ar trebui să devină mai metropolitan, mai compact, mai echilibrat, mai mobil, mai bine deservit, mai rezilient şi mai inteligent administrat. Miza nu este doar să fie gestionate problemele de azi, ci să existe curaj să fie reaşezat oraşul pentru următoarele decenii. Asta înseamnă mai puţină improvizaţie, mai puţină administraţie de avarie şi mai multă construcţie strategică. Dacă noul PUG va fi luat în serios, Chișinăul are şansa să treacă de la un oraş care reacţionează la presiuni la un oraş care îşi determină, în sfârşit, propria dezvoltare.

The post Chișinăul viitorului: direcţii de dezvoltare şi reconstrucţie a identităţii urbane appeared first on Ion Ceban.

Din start trebuie de menţionat că oraşul este punctul de intersecţie a trei aspecte (semantic, social, tematic) în spaţiu şi timp. Din punct de vedere filozofic, oraşul oferă răspunsuri la principalele întrebări ale locuitorilor săi – de unde venim şi unde mergem. Reieşind din această premisă, avem în vedere trei scenarii de dezvoltare atât a Chişinăului, cât şi a identităţii sale noi.

Scenariul nr. 1. presupune cristalizarea fundamentelor actuale ale identităţii, crearea condiţiilor pentru conservarea lor, dar şi sincronizarea cu paşi ulteriori a aspectului Chișinăului cu tendinţele mondiale în domeniul culturii, ştiinţei şi tehnologiilor, astfel încât oraşul să aibă avantaje competitive la nivelul percepţiei spaţiului. În procesul de realizare a acestor obiective, luăm în calcul şi impedimentele existente. Astfel, astăzi aspectul Chișinăului reflectă patrimoniul mai multor epoci, când oraşul făcea parte din componenţa statelor mari şi deseori îndeplinea o funcţie relativă. În ultimii ani, Chişinăul se află pentru prima dată în procesul autodeterminării rolului său în lumea modernă şi în istoria atât a Moldovei, cât şi a Europei. La nivelul conştiinţei locuitorilor, patrimoniului arhitectural, documentelor istorice şi urmelor, se păstrează informaţii şi idei dispersate despre oraş, istoria şi rolul lui semantic. În sursele accesibile există puţine informaţii despre mitologia Chișinăului: istorii despre origine, legende orăşeneşti etc. Bucureştiul, de exemplu, are o mitologie clară, care este confirmată de diverse surse, ce sporesc efectul în mod reciproc: oraşul este situat într-un loc unde s-au aşezat cu traiul cei mai vechi oameni, mai târziu a fost strâns legat de Imperiul Roman, este locul de naştere al fiinţelor mistice – vampirilor.

Scenariul nr. 2 presupune munca intensivă în resurse pentru a crea o istorie urbană unică şi consistentă. Acest scenariu va face posibilă identificarea răspunsurilor la întrebările cheie ale locuitorilor, determinarea imaginilor locale, simbolurilor, extinderea folclorului local. Acest scenariu a fost urmat de Ucraina începând cu istoria civilizaţiei ucrilor antici. Şi în acest caz luăm în calcul unele impedimente. Astfel, este necesar să se ia în considerare principalul vector de dezvoltare al Chișinăului: istoria urbană nouă pentru cetăţenii străini poate să devină un catalizator pentru diferite tipuri de turism şi motive posibile ale imigrării. Crearea unui sistem integrat al istoriei moderne va avea nevoie de interacţiunea numeroaselor instituţii şi în prezentarea corectă a materialului. Grupul de lucru sau instituţia care se va ocupa de elaborarea acestui proiect va trebui să fie implicată într-un proces ciclic complet, asigurând continuitatea lucrărilor de la început până la sfârşit, indiferent de circumstanţele externe.

Scenariul nr. 3 presupune analiza tendinţelor existente, a pachetelor tehnologice şi a lanţurilor de producere în economia mondială, poziţionând Chişinăul în ele. Acest scenariu implică o etapă calitativ nouă a identificării locale separat de cele anterioare, disponibilitatea pentru experimente. Vorbind de posibile impedimente în contextul acestui scenariu, ar fi de menţionat că este necesară o muncă complexă şi bine coordonată în toate domeniile: educaţional, social, instituţional, dezvoltare, infrastructură etc. – totul trebuie să corespundă direcţiei de dezvoltare noi, indiferent de ciclul electoral sau de alte circumstanţe. De asemenea, este necesară implicarea şi coparticiparea tuturor grupurilor sociale ca părţi interesate.

Cele descrise în acest material pot fi considerate de către cineva abordări pur teoretice. Însă, orice viziune, orice strategie implică din start un puternic element teoretic. Partea practică ţine deja de planurile de acţiuni concrete pentru punerea în aplicarea a strategiilor, viziunilor. Iar pentru a asigura eficienţă maximă atunci când ajungi la partea practică, e nevoie de un fundament teoretic bine gândit. Şi anume aceasta ne-am propus să facem prin Strategia de formare a identităţii noi a Chişinăului, parte a Strategiei de dezvoltare socio-economică şi spaţială durabilă.

The post Modalităţile şi scenariile de dezvoltare a identităţii noi a Chişinăului appeared first on Ion Ceban.