Ce a discutat Ceban cu primarul Vienei: Michael Ludwig: Am vorbit despre serviciile la nivel urbanistic, reciclarea deșeurilor, aprovizionarea locală, dar și satisfacția socială

ion_ceban_viena_

Ce a discutat Ceban cu primarul Vienei: Michael Ludwig: Am vorbit despre serviciile la nivel urbanistic, reciclarea deșeurilor, aprovizionarea locală, dar și satisfacția socială

Colaborarea dintre Chișinău și Viena începe un nou capitol de dezvoltare. Despre planurile comune și proiecte importante a vorbit primarul general Ion Ceban cu primarul Vienei, Michael Ludwig.

Acesta din urmă spune că discuțiile s-au bazat pe idei de dezvoltare a economiei, locuri de muncă, spații verzi, dar și despre infrastructura locală. Ludwig a vorbit primarul Ion Ceban despre experiențele echipei sale în ceea ce ține de serviciile la nivel urbanistic, reciclarea deșeurilor, aprovizionarea locală, dar și satisfacția socială.

La rândul său, Ion Ceban a subliniat că municipalitatea de la Chișinău ar fi bucuroasă de o colaborare pe orizontală cu specialiștii de la Viena, pe diferite domenii.

„Suntem acum la elaborarea strategiei de dezvoltare a orașului, un document care nu a fost actualizat din perioada sovietică, dar și la elaborarea hărții investiționale a capitalei”, a declarat Ceban.

„Mă bucur pentru faptul că cele 2 orașe, Chișinău și Viena, au dat dovadă de cooperare și schimb reciproc de idei”, a precizat Ludwig.

În același timp, deputatul în Parlamentul Austriei, Harald Troch a punctat că orașul Chișinău este interesant pentru Viena, cât și întreaga Republică. „Pentru mine este un lucru îmbucurător că între Chișinău și Viena există o relație bună. Consider că această vizită a lui Ion Ceban va îmbunătăți relațiile economice și culturale”.

Primarul general Ion Ceban le-a vorbit despre primul Forum Investițional în Chișinău și a făcut invitație autorităților de la Viena, pentru a participa la acesta.

„Vom prelua toate experiențele frumoase și le mulțumim celor care ne sunt alături”, a conchis edilul.

Ion Ceban

Primar General al Municipiului Chişinău, Preşedinte al Partidului Politic Mişcării Alternativa Naţională

Actuale

ACTUAL

Logo_MAN_CEBAN