Ce face Ion Ceban în România? Scopul pus în acțiune

ion_ceban_bucurestin

Vizită productivă în România. Primarul general Ion Ceban a avut mai multe întrevederi cu diferiți parteneri, printre care și membrii Asociației Municipiilor din România.

Edilul spune că a discutat cu primarii din orașele României despre proiecte, programe, probleme și soluții, întru dezvoltarea comunităților noastre.

„Avem multe idei, astfel că preluarea bunelor practici sunt utile pentru locuitori. Amintesc că împreună cu colegii suntem într-o vizită de lucru la București. Pe parcursul zilei avem programate mai multe întrevederi cu primari, reprezentanți și specialiști ai Administrației Locale de la București”, a punctat primarul.

Edilul spune că vizita este organizată de Congresul Autorităților Publice Locale din Republica Moldova în cadrul Conceptului de City Manager și impactul lui în Administrația Publică Locală.

Logo_MAN_CEBAN