Ce lucrări de reabilitare a trotuarelor au loc în capitală. Ceban: Se lucrează asiduu

ion_ceban_trotuare

Lucrări de reabilitare a trotuarelor în sectoarele capitalei continuă. Potrivit primarului general Ion Ceban, în sectorul Rîşcani urmează să înceapă reparaţia trotuarelor pe ambele sensuri pe str. Kiev, tronsonul A. Russo – T. Vladimirescu.

„În sectorul Botanica, în contextul reparaţiei capitale a str. Teilor, este reparat şi trotuarul pe partea impară de drum. În sectorul Ciocana, au fost reabilitate trotuarele din str. M Drăgan pe tronsoanele cele mai avariate. Este în proces de reparaţie trotuarul din dreapta carosabilului din str. A. Russo, tronsonul N. Dimo – M. Sadoveanu.

În sectorul Buiucani, în prezent se lucrează la pavarea trotuarelor din str. A. Șciusev, perimetrul Mitropolit Bănulescu – Bodoni – N. Iorga. Ne propunem să reparăm trotuarele de pe această stradă de la M. Cebotari până la M. Eminescu. Lucrări de reparaţie a trotuarelor sunt efectuate şi pe str. L. Deleanu, de la str. N. Costin până la str. Alba Iulia. Amintesc că anul trecut au fost reabilitate trotuarele în perimetrul şos. Balcani – str. N. Costin”, a declarat Ceban.

Edilul a punctat că în sectorul Centru, în prezent sunt reparate trotuarele din str. A. Bernardazzi, în perimetrul A. Puşkin – V. Pîrcălab. Acestea vor fi reabilitate până la strada P. Halippa. În paralel sunt accelerate lucrările la proiectele mari de infrastructură din sectoarele capitalei, pentru a reuşi să le finalizăm cât mai curând posibil. Se lucrează şi în curţile de blocuri în cadrul proiectului ,,Curtea Confortabilă”, pe unele adrese lucrările fiind deja finalizate.

Logo_MAN_CEBAN