Ce proiecte se „coc” în sectorul Rîșcani. Ceban: Am fost în inspecție, iată la ce etapă sunt

ion_ceban_proecte

Dimineața lui Ion Ceban a început în teren, unde împreună cu responsabilii din cadrul primăriei și preturii a inspectat obiectivele aflate în lucru în sectorul Rîşcani.

Potrivit acestuia, în cartierul Poşta Veche, unde anul trecut au fost amenajate alei pietonale şi un teren de fitness în Scuarul Răzeșilor din str. A. Lupan, urmează finalizarea lucrărilor de asfaltare a trotuarului, conectarea sistemului de iluminat, instalarea camerelor de supraveghere video, a mobilierului urban şi amenajarea spaţiului verde.

În locul stadionului abandonat de la intersecţia str. Doina şi Socoleni, va fi amenajat spațiul verde.

Mai mult, trotuarele de pe str. Ceucari vor fi reabilitate pe ambele părţi, staţiile de aşteptare a transportului public şi spaţiul verde. În zonă vor fi instalate terenuri de joacă pentru copii. Proiectul este multianual, iar în acest an lucrările vor începe pe o parte a carosabilului.

„Izvorul de la intersecția str. Socoleni şi Ceucari va fi reabilitat. Proiectul prevede amenajarea unui scuar în zona care este acum insalubră, amenajarea scării de acces către izvor şi instalarea sistemului de iluminat public.

Strada și trotuarele din str. Socoleni, perimetrul str. Ceucari – Calea Orheiului, vor fi anul acesta reparate. Se lucrează în prezent şi la amenajarea benzii suplimentare de viraj la intersecția str. Calea Orheiului cu str. Studenților, în scopul fluidizării traficului rutier și neadmiterii staționării pe banda dreaptă de deplasare. Actualmente sunt montate bordurile, aplicat pavajul pe trotuar şi este pregătită banda suplimentară pentru asfaltare.

Este schimbată bordura în jurul spaţiului verde care delimitează benzile de circulaţie a transportului pe str. Calea Orheiului. Pe această stradă au fost schimbaţi pilonii de iluminat, a fost modernizat sistemul de iluminat şi instalat sistem de irigare”, a declarat Ceban.

Edilul afirmă că în parcul Şipca, din str. N. Dimo, unde anul trecut au fost amenajate alei pietonale, un havuz, mobilier urban şi un teren de baschet, în acest an ne propunem să reabilităm zona din jurul Monumentului și cealaltă parte a parcului pe lângă blocurile de locuit.

Se lucrează la reabilitarea zonelor pietonale din Parcul Rîșcani, în perimetrul str. D. Rîşcanu – str. A. Saharov – str. Braniștii. Actualmente sunt pavate aleile pietonale din zona Autodromului şi amenajate locuri de parcare. Anterior a fost instalat sistemul de iluminat public şi curăţaţi copacii. De asemenea, şi de-a lungul parcului din str. Braniştii au fost amenajate mai multe locuri de parcare, în cadrul primei etape de modernizare a zonei verzi.
Strada va fi reabilitată.

„Trotuarele din str. Kiev sunt reparate. Acolo vor fi amenajate şi locuri de parcare. Trotuarele vor fi reabilitate pe ambele părţi. Pe ultima sută de metri sunt şi lucrările de amenajare a trotuarelor din str. Gr. Vieru, ultima porţiune în perimetrul str. Romană – Albişoara. Este reabilitat Monumentul din bd. Gr. Vieru. Este reparată str. Alexandru cel Bun, în prezent tronsonul Ismail – Tighina. Sunt în toi şi lucrările de reparaţie a str. Tighina, în prezent tronsonul Alexandru cel Bun – Ştefan cel Mare şi Sfânt”, a precizat primarul.

Ceban a mai adăugat că urmează inspecţia proiectelor în derulare şi în celelalte sectoare ale capitalei.

Logo_MAN_CEBAN