Ce se întâmplă pe str. Sarmizegetusa? Ceban: Reparația continuă. Au fost schimbate bordurile și se frezează asfaltul

ion_ceban_drumuri

Pe str. Sarmizegetusa, segmentul de drum cuprins între bd. Decebal și Cuza Vodă, se repară carosabilul. Potrivit primarului general Ion Ceban, muncitorii Regiei „Exdrupo” au schimbat bordurile, iar în prezent se fac lucrări de frezare a învelișului asfaltic uzat și de aplicare a stratului de egalizare.

„În paralel, se intervine și la canalizarea pluvială, prin ridicarea la cotă a receptoarelor și gurilor de vizitare. Totodată, aici a fost optimizată rețeaua de colectare a apelor pluviale prin amenajarea a două guri de captare în forma deschisă.

Suprafaţa carosabilă supusă reparației este de 16,5 mii m2, costul lucrărilor fiind estimat la 13,5 milioane de lei. Anterior, cu aportul Preturii sectorului Botanica, pe această stradă au fost reabilitate trotuarele pe ambele părți și amenajate locuri de parcare. Reparate au fost și accesele în curți.

Concomitent, drumarii Regiei „Exdrupo” sunt antrenați în lucrări masive de reabilitare a carosabilelor și pe bd. Renașterii Naționale, dar și pe str. Calea Ieșilor”, a declarat Ceban.

Edilul spune că în același timp, se lucrează la reparația trotuarelor pe străzile Ion Neculce și Socoleni (tronson str. Ceucari – Calea Orheiului), după care se va reabilita integral și partea carosabilă. De rând cu aceste acțiuni, pe fiecare stradă supusă intervențiilor se repară și canalizarea pluvială.

În anul curent, pentru lucrările de întreținere a drumurilor, executate de ÎM Regia „Exdrupo”, au fost alocate peste 124 milioane de lei.

Logo_MAN_CEBAN