Ceban către Ministrul culturii: „Actorii și pedagogii valorează mai mult decât un ministru sau funcționar”

ion_ceban_filarmonica

Primarul general, Ion Ceban îi dă în obraz Ministrului culturii, Sergiu Prodan, după declarațiile scandaloase ale acestuia, cu privire la îndemnul lansat actorilor de a se concedia. Edilul l-a chemat la respect pe Prodan, specificând că nicio persoană nu merită o astfel de atitudine. Declarațiile au fost făcute în cadrul ședinței operative de luni, a serviciilor municipale.

„Aveți concerte care nu le-ați monitorizat de zeci de mii de persoane și vă bateți joc în ultimul hal de actori, de pedagogi. Aveți minim respect față de acești oameni, care abia de au rezistat în toată această perioadă pandemică, făcând față acelor decizii pe alocuri foarte contradictorii pe care le luați. Nu merită astfel de atitudine nicio persoană. Toți acești oameni contribuie plenar, mai mult decât un ministru sau funcționar, și din acele salarii mici, cu acele condiții draconice pe care le impuneți la nivel central, absolut alogice”, a declarat Ceban.

Totodată, Ion Ceban a specificat că municipalitatea sprijină activ teatrele municipale, în unele cazuri, resursele acoperând și 80% din cheltuielile anuale suportate de instituții.

„S-a făcut referință că municipalitatea, într-un fel sau altul nu susține teatrele. Eu vreau să-i aduc la cunoștință domnului ministru că municipalitatea a susținut în această perioadă nu doar cadrele municipale dar și o bună parte din teatrele naționale, prin cofinanțarea diferitor evenimente. Vreau să atenționez că ceea ce ține de teatrul Satiricus, municipiul finanțează cu 11,8 milioane de lei anual, ceea ce constituie 80% din cheltuielile care le are teatrul. În ceea ce ține de Guguță, municipiul vine cu un sprijin de aproape 6 milioane de lei, ceea ce este o cotă de participare de 60% în acest sens”, a specificat edilul.

În context, primarul general a făcut referire și la faptul că deși Teatrul Național Mihai Eminescu este sprijinit de ministerul Culturii, banii acordați nu depășesc cu mult ajutorul financiar acordat de municipalitate, teatrului Satiricus.

„O mică paralelă – Satiricus este finanțat cu aproximativ 12 milioane de lei, iar pentru Teatrul Național Mihai Eminescu, Ministerul culturii alocă aproximativ 14 milioane de lei. Atunci când faceți declarații publice, mai ieșiți și dvs la teatru, mai discutați cu actorii, mai discutați cu regizorii și nu spuneți ca oamenii să se elibereze din funcții, nici pedagogii, nici actorii, că nu merită”, a declarat Ceban.

În aceste condiții, primarul general a declarat că deja a inițiat discuții cu directorii teatrelor municipale, pentru a găsi soluții de acordare a sprijinului necesar.

„Am discutat cu directoarea teatului Guguță referitor la identificarea unor soluții suplimentare în acest sens care pot fi pentru teatrele municipale. Vreau să știți că în pofida la bazaconiile și deciziile dvs – noi o să încercăm să ajutăm instituțiile municipale și repet: sunt și alte instituții naționale pe care noi le susținem în acest sens, inclusiv prin concursuri, festivaluri”, a conchis Ceban.

Logo_MAN_CEBAN